Politica

Radu Oprea, ministrul Economiei: Ne dorim să lansăm ediţia a patra a Start-Up Nation anul viitor, cu fonduri europene, sunt peste 400 de milioane de euro care pot fi folosite

Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat joi că îşi doreşte să lanseze ediţia a patra a Start-Up Nation anul viitor, cu fonduri europene, el predizând sunt peste 400 de milioane de euro care pot fi folosite. Ministrul a mai spus că 91% din firmele care au intrat în urmă cu cinci ani, în prima ediţie a programului, au rămas în economie, potrivit news.ro.

Ministrul economiei a declarat în emisiunea România Politică, de la Prima News, despre Start Up Nation, că îşi doreşte ediţia a patra a acestui program.

”Am reuşit împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, domnul Câciu, cu echipa lui, să identificăm fonduri europene pentru a putea lansa ediţia a 4 a a Start-Up Nation, ne dorim să o facem pe fonduri europene”, a arătat ministrul, precizând că ”sunt peste 400 de milioane de euro care pot fi folosite şi se lucrează în acest moment pentru a face posibil acest lucru.

Ministrul a spus că prima ediţie a programului, din peste 7.000 de companii înfiinţate, în urmă cu 5 ani, peste 6.000 sunt prezente astăzi în economia românească. ”Procentul este uimitor, 91%”, a precizat Radu Oprea.

El a mai spus că sunt firme care au 200 de angajaţi, astăzi, la start-upuri începute în prima ediţie.

”Start-Up Nation este o poveste de succes şi nu este a noastră, este a antreprenorilor din România”, a mai afirmat Oprea, precizând că ediţia a doua are o rentabilitate  de 126%.

”Prima ediţie a fost pe producţie, a doua a fost pe servicii în special, sunt lucruri pe care le-am învăţat din fiecare. Vom veni cu o propunere şi pentru ediţia a patra”, a spus Oprea, precizând că se doreşte să se meargă pe inovare.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More