Politica

Rădulescu (BNR): Avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată

România are o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată, a afirmat joi Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate a Băncii Naţionale a României (BNR), subliniind că există oameni care “îşi termină liceele pe la 40 de ani şi fac câte o facultate din asta de care nu a auzit nimeni pe la 50”.

“În momentul de faţă noi avem două Românii. Una este deja puternic ancorată în lumea occidentală. Este o Românie care se mişcă repede, care se mişcă eficient, cu oameni care sunt deja chiar acolo. Din păcate, avem încă şi o Românie care bălteşte undeva la limita dintre secolul XIX şi secolul XX, iar acest context teribil al pandemiei a arătat şi a mărit practic decalajele dintre cele două Românii. Am văzut cum mediul antreprenorial a reuşit să se mişte, a reuşit să reziste, a reuşit chiar să găsescă soluţii pentru ca, după ce se va fi încheiat pandemia, să fim într-o economie mai performantă şi într-o societate mai normală. Din păcate, sectorul public nu a participat decât într-o mică măsură la acest demers. Din păcate, avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată. Sunt oameni care îşi termină liceele pe la 40 de ani şi fac câte o facultate din asta de care nu a auzit nimeni pe la 50. Iar aceştia sunt cei care conduc politica românească. Nu se poate aşa ceva”, a spus Rădulescu, la conferinţa “Lecţii învăţate în pandemie. Ce urmează?”, dezbatere cu personalităţi ale scenei economice, bancare şi financiare româneşti, organizată de Oxygen Events, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni discuţia a fost despre Angela Merkel şi a precizat că ea a fost şef de promoţie în facultate.

“Noi avem conducători care îşi iau bacalaureatul pe la 35 – 40 de ani. Nu putem progresa în felul acesta. Avem mare nevoie ca oamenii care se pricep să fie cei care iau decizii. Discuţia de astăzi a arătat încă o dată că avem o porţiune mare din societate, nu numai din economie, care merge în direcţia care trebuie. Trebuie să smulgem cât mai mult din partea cealaltă şi să adăugăm aici pentru ca în viitorii 5, poate 10 ani, să reuşim să fim o pondere mult mai mare înspre Vest decât înspre stagnare”, este de părere oficialul BNR.

Articole recente

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

8 minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

2 ore ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 ore ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

2 ore ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More