Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzImunitatea, după vaccinare, durează până la opt luni, a declarat secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, precizând că acest lucru a fost demonstrat deja în urma monitorizării persoanelor vaccinate, însă monitorizarea continuă. “Nimeni nu poate să vină să spună cu certitudine imunitatea durează 3 ani pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni. Din ce am înţeles urmează să fie testaţi periodic timp de doi ani cel puţin”, a mai declarat Arafat.
Mai mult, cei care se vaccinează împotriva COVID-19 au şansa ca la vară să meargă în concedii, în străinătate, fără a fi obligaţi să stea în carantină, spune Raed Arafat.
”Ideea este că în momentul în care te-ai vaccinat, ai a doua doză şi mai ai zece zile care au trecut, şansa de transmitere scade şi era normal să nu mai ai carantina 10 zile, dacă te-ai vaccinat. Nu este vorba de pasaportul de vaccinare care limitează călătoriile sau aşa ceva, ci este vorba de o măsură normală de sănătate publică. Cei care s-au vaccinat nu mai stau în carantină, dacă au făcut şi doza de rapel şi au trecut şi minim 10 zile”, a declarat Raed Arafat, luni seară, la Digi 24, cu referire la faptul că CNSU a decis că cei care au făcut ambele doze de vaccin nu mai stau în carantină la intrarea în România.
Arafat este convins că urmează să se stabilească la nivel european modul de recunoaştere a vaccinării împotriva COVID-19.
Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…
Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că implementarea PNRR în România a reprezentat doar parţial un "insucces",…
Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente…
Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah…
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
This website uses cookies.
Read More