Sanatate

Rafila declară că vârful valului de infectări cu SARS-CoV-2 ar putea fi atins în luna august

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că vârful valului de infectări cu SARS-CoV-2 în România ar putea fi atins între 14 şi 21 august, la două săptămâni faţă de perioada estimată pentru restul Uniunii Europene.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, în contextul în care 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie – 3 iulie, un număr aproape dublu faţă de săptămâna precedentă.

Rafila a menţionat că există două scenarii privind evoluţia viitoarelor infectări. Potrivit primei variante, vârful valului ar urma să fie atins între 7 şi 10 august, iar conform celui de-al doilea scenariu, vârful va fi atins spre sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie, cu un total de aproximativ 10.000 de cazuri zilnice.

“Rămâne de văzut dacă aceste lucruri se vor confirma în acest fel. Din ceea ce am citit, şi pentru alte state, prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie. Noi avem un decalaj de circa două săptămâni faţă de restul Uniunii Europene şi din cauza asta un scenariu probabil rezonabil o să fie între 14-21 august, dar acestea sunt date pur informative, nu reprezintă niciun fel de angajament, pentru că nimeni nu poate să ştie exact ce se întâmplă. Discutăm de un virus foarte variabil şi la care principala caracteristică din ultimul an de zile a fost modificarea transmisibilităţii. Din fericire, cu scăderea patogenităţii”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

Ministrul a adăugat că tulpina Omicron este în continuare dominantă şi că există şi cazuri de infectare cu subvarianta BA 5.

“Tulpina Omicron este în continuare dominantă. 100% din totalul secvenţierilor sunt cu tulpina Omicron. Avem înregistrate şi cazuri, dar nu avem încă o statistică concludentă apropo de BA 5. (…) Pe măsură ce această variantă BA 5 devine dominantă la nivel internaţional, nu există dovezi privind o severitate mai mare. O transmisibilitate mai mare – da, dar nu o severitate mai mare. Reinfecţiile cu varianta BA 5 sunt frecvente, inclusiv pentru persoanele care au trecut prin boală cu varianta Omicron, deci cu altă subvariantă”, a mai spus Rafila.

În acest sens, a invocat faptul că în ultimele 90 de zile în România s-au înregistrat circa 20% cazuri de reinfectare. Rafila a remarcat că au trecut aproximativ cinci luni de la valul din lunile ianuarie-februarie, iar pentru majoritatea celor vaccinaţi cu trei doze au trecut cel puţin şase luni de la administrarea serului.

“Este clar că există o eludare a răspunsului imun şi, practic, această subvariantă Omicron, BA 5, produce infecţii şi la persoanele vaccinate, şi la cele trecute prin boală. Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare, fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase”, a subliniat ministrul.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More