Categories: Fără categorie

Rafila: Hartă cu centre de evaluare ambulatorie şi cu centrele de testare COVID (video)

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că în cursul săptămânii viitoare ar urma să devină disponibilă o hartă interactivă cu centrele de evaluare a pacienţilor COVID.

În această hartă ar urma să fie incluse şi toate centrele de testare, pe măsura semnării contractelor aferente de către medicii de familie.

Ministrul Sănătăţii a reamintit că marţi a avut loc o conferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi ai spitalelor care pot asigura asistenţă medicală pentru pacienţii COVID, dar şi pentru cei non-COVID care suferă de boli cronice.

“Am identificat deja o listă de 160 de centre evaluare ambulatorie a pacienţilor cu forme medii, probabil, de boală. Dar vom veni foarte repede şi cu criteriile legate de tipurile de pacienţi pe care îi vom direcţiona către aceste centre, la nivel naţional. Cred că această listă se va completa şi în cursul săptămânii viitoare va fi disponibilă o hartă interactivă cu toate aceste centre, încât oamenii să ştie unde se pot adresa, pe de o parte. Această hartă interactivă va cuprinde, pe măsura semnării contractelor de către medicii de familie, şi toate centrele de testare care vor deveni operaţionale la nivelul cabinetelor de medicină de famlie”, a arătat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Rafila a precizat că Ministerul Sănătăţii a făcut tot ce a fost posibil pentru a asigura creşterea accesului la testare, menţionând că a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

“Deja am definitivat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate forma contractului care va permite plata rapidă către medicii de familie a serviciilor legate de testare. Ele vor fi sub forma unui act adiţional la cel de vaccinare pentru medicii de familie care vaccinează sau unul separat, în cazul în care medicii de familie nu optează pentru serviciu de vaccinare”, a spus ministrul.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More