Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat miercuri că nu crede că în sănătate va fi o grevă aşa cum se întâmplă în sistemul de educaţie şi a dat asigurări că discrepanţele salariale între categoriile de personal vor fi rezolvate, “dar nu toate acum”.
“O să avem o nouă lege a salarizării. Şi acesta este un lucru care s-a discutat ieri, eliminarea unor discrepanţe care există în actuala lege a salarizării care face ca, de exemplu, un asistent medical să aibă venituri care îl aduc foarte aproape de alte categorii care au în mod evident responsabilităţi mult mai mici în actul medical. (…) Nu cred că în sănătate va fi vorba despre o grevă, nu ne dorim aşa ceva. (…) În noua lege a salarizării va exista o reaşezare care să aducă asistenţii medicali în primul rând în poziţia lor. Va exista o revendicare salarială care va fi îndeplinită. Va elimina o anumită discrepanţă care există între cei din personalul auxiliar, care au ajuns în celebra Anexă 2 şi care au ajuns la maximul salarizării, şi anumite categorii care nu au primit încă aceste sporuri. Această discrepanţă va fi realizată în perioada imediat următoare”, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.
El a spus că a avut discuţii atât cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, cât şi cu cei ai Solidarităţii Sanitare.
“Ne-am înţeles asupra majorităţii punctelor. (…) Avem răspunsuri pozitive. Începând cu ocuparea posturilor în sistemul de sănătate, continuând cu semnarea contractului colectiv de muncă, cu tichetele pentru vacanţă care ar putea să fie plătite din alte surse, inclusiv ne gândim să vedem cum putem să eliminăm anumite inechităţi în acordarea unor sporuri. Problemele nu pot fi rezolvate toate acum. Au înţeles colegii de la sindicate. Deschiderea la Ministerul Sănătăţii a fost permanentă. Avem o relaţie de colaborare extrem de bună. (…) Este dreptul fiecăruia să protesteze, au multe revendicări care sunt justificate, dar care nu se pot rezolva toate dintr-o dată”, a susţinut Rafila.
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More