Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că sâmbătă a fost adoptată o Hotărâre a CNSU în baza căreia călătorii care ajung în România din sudul Africii, unde a fost depistată noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, vor fi carantinaţi timp de 14 zile, potrivit Agerpres.
“După cum ştiţi, atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii cât şi Centrul European de Control al Bolilor au lansat o alertă în sudul Africii în 7 ţări, au fost izolate tulpini de îngrijorare, aşa se numesc, ale virusului Corona care se pare că are mutaţii majore şi care, din punct de vedere al consecinţelor, pune probleme pentru că există o transmisibilitate (…) şi urmează să vedem dacă în viitor eficacitatea vaccinării se păstrează în ceea ce priveşte acest virus şi dacă evoluţia bolii este modificată faţă de varianta standard, sau faţă de varianta Delta. Având în vedere aceste alerte de la OMS şi de la Centrul European de Control al Bolilor, în mod normal şi România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate de către aceste instituţii şi în momentul de faţă a fost adoptată o hotărâre a CNSU care aliniază şi România la măsurile care au fost deja luate în mai multe state europene care limitează sau chiar interzic călătoriile în această zonă afectată sau dinspre această zonă afectată. Oricum, călătorii români care vin din zonele respective vor fi carantinaţi timp de 14 zile, iar în prezenţa unui test negativ ei pot ieşi din carantină într-un interval de 10 zile”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, la Palatul Victoria.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More