Afaceri

Raiffeisen Bank a acordat Braiconf un credit de 400.000 de euro, garantat de EximBank

Compania Braiconf a primit o finanţare de 400.000 euro de la Raiffeisen Bank, garantată de EximBank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, potrivit unui comunicat de presă al băncilor.

Fondurile vor fi folosite pentru a acoperi plăţile companiei către furnizori, salarii, taxe către bugetul de stat şi de asigurări sociale.

“Acest pachet de finanţare ne sprijină într-un moment foarte important pentru companie şi va fi folosit pentru desfăşurarea activităţii noastre în condiţii optime. Cu o istorie de 70 de ani, Braiconf implementează acum o nouă strategie a promovării mărcii sale pe termen lung, menită să reflecte adevărata valoare a produselor pe care le oferim pe piaţă. Avem planuri ambiţioase, prin care vrem să aducem marca Bariconf în secolul 21, într-un sector cum este industria textilă, în condiţiile extraordinare pe care le trăim. Am traversat un an plin de provocări, iar una dintre cele mai mari preocupări ale noastre a însemnat siguranţa resursei umane şi, totodată, implementarea noii strategii pe mai multe segmente ale business-ului, de la componenta de retail, până la linia de produse 100% româneşti”, a declarat Silviu Dumitrache, preşedinte Braiconf.

Braiconf este cea mai cunoscută marcă din industria textilă din România, cu o tradiţie de 70 de ani pe piaţă. Recent, acţionarii majoritari ai companiei au anunţat o nouă strategie care vizează investiţii în modernizarea celebrei mărci româneşti şi a tuturor componentelor din jurul său: activitatea de bază, retail, linii proprii, resurse umane. Compania are o producţie anuală de peste 800.000 cămăşi pentru mărci precum Braiconf, Eton, Porsche, Cartier, Harmont&Blane, Hermes, Kenzo, LVMH şi alţii, produse în fabrica de la Brăila.

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. În cadrul programului guvernamental de susţinere a companiilor mari, pe care EximBank îl implementează în urma mandatului special primit din partea statului român, societăţile mari şi IMM-urile cu cifră de afaceri peste 20 milioane de lei în 2019 pot beneficia de produse de finanţare si garantare cu componentă de ajutor de stat.

Raiffeisen Bank susţine dezvoltarea antreprenoriatului autohton fiind unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai companiilor româneşti de peste 20 de ani. Cu o prezenţă în ţară în 8 centre regionale pentru corporaţii şi o echipă dedicată companiilor mari şi medii in Bucureşti, banca deţine un portofoliu de peste 2 miliarde de euro în finanţări acordate corporaţiilor.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

3 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More