Update articol:

Raiffeisen Bank a plasat o nouă emisiune de obligaţiuni verzi senior nepreferenţiale, denominate în lei

Raiffeisen Bank a plasat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni corporative în lei, fiind a treia emisiune de obligaţiuni verzi a băncii şi a doua serie de obligaţiuni senior nepreferenţiale, a anunţat vineri banca.

Emisiunea de obligaţiuni a fost adresată investitorilor instituţionali şi a atras 525 milioane lei pe o maturitate de 5 ani, cu un cupon anual fix de 8,927%, care se situează la aproximativ 0,95 pp peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate.

Potrivit băncii, cu o cerere totală de peste 550 milioane lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,85 ori faţă de suma anunţată iniţial în deschiderea plasamentului privat. Obligaţiunile urmează a fi listate dual pe bursa din Luxemburg (LuxSE) şi Bucureşti (BVB) şi vor fi incluse în baza de fonduri proprii şi datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilităţii de către Banca Naţională a României.

“Prin această nouă emisiune de obligaţiuni, reconfirmăm angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea pieţei de capital locale şi de a mobiliza resursele financiare spre investiţii sustenabile care să asigure tranziţia României către o economie durabilă şi decarbonizată. De asemenea, ne bucură interesul manifestat de investitorii instituţionali pentru obligaţiunile verzi, ceea ce ne arată că aspectele legate de sustenabilitate joacă un rol tot mai important în procesul decizional de alocare a capitalului” a spus Mihail Ion, CFO şi vicepreşedinte la Raiffeisen Bank.

La rândul său, Romulus Mircea, director executiv Managementul Activelor şi Pasivelor la Raiffeisen Bank, a subliniat că fondurile atrase prin aceste emisiuni de obligaţiuni vor fi direcţionate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în noul Cadru pentru Obligaţiuni Sustenabile, lansat de bancă în luna aprilie a acestui an.

“Pe lângă finanţările de clădiri verzi, care până în prezent au constituit cea mai mare parte din portofoliul nostru de credite verzi, pentru viitor ne aşteptăm la o dezvoltare mai accelerată a finanţărilor în zona de energie regenerabilă, agricultură sustenabilă şi economie circulară”, a menţionat Romulus Mircea.

Prin emisiunea de obligaţiuni senior nepreferenţiale, banca îşi consolidează baza de fonduri proprii şi datorii eligibile în linie cu cerinţele regulatorii, creând astfel premisele pentru o dezvoltare sustenabilă a activităţii de creditare.

Directiva europeană privind redresarea şi rezoluţia bancară (BRRD I şi II), transpusă în legislaţia locală prin Legea 312/2015 cu actualizările şi modificările ulterioare, prevede crearea la nivelul tuturor instituţiilor de credit din Uniunea Europeană a unei rezerve financiare suplimentară fondurilor proprii, în principal sub formă unor instrumente de datorii eligibile subordonate depozitelor bancare, cu scopul de a contribui la creşterea stabilităţii financiare a sistemului bancar şi o protecţie sporită a deponenţilor.

Grupul Raiffeisen are 25 de ani de activitate pe piaţă bancară din România şi deserveşte peste 2,28 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are aproape 4.700 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţară, 1.131 ATM-uri & MFM-uri şi o reţea de peste 26.400 POS-uri.

BVB | Știri BVB