Raiffeisen Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi tranzacții de securitizare sintetică în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume. Tranzacția este structurată pe un portofoliu de credite de nevoi personale negarantate, în valoare de 1 miliard de euro, devenind cea mai mare securitizare sintetică de acest tip și prima tranzacție de pe piața românească având ca activ suport un portofoliu de expuneri retail, potrivit unui comunicat.
Colaborarea cu Munich Re va permite Raiffeisen Bank să își intensifice activitatea de creditare în conformitate cu strategia sa de a susține dezvoltarea unei economii reziliente, competitive și inovatoare în România.
Tranzacția este structurată pe un portofoliu de credite personale negarantate în valoare totală de 5.05 miliarde lei (~ 1.0 miliard de euro). Portofoliul de credite securitizate va rămâne în bilanțul Raiffeisen Bank și este împărțit în trei tranșe de risc: senior, mezanin și junior. În cadrul tranzacției, riscul de credit al tranșei mezanin este transferat printr-o garanție financiară către Munich Re prin intermediul subsidiarei sale de asigurări specializate Great Lakes Insurance S.E.
Este estimat că tranzacția va avea un impact pozitiv inițial de aproximativ 110 puncte de baza asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, respectiv 220 puncte de bază asupra ratei MREL la nivel consolidat pentru Raiffeisen Bank România.
“Suntem încântați să anunțăm încheierea cu succes a încă unei tranzacții de securitizare inovatoare pentru piața românească. Pionieratul acestei noi clase de active pe piața tranzacțiilor de SRT (Transfer Semnificativ al Riscului) din România evidențiază sustenabilitatea modelului nostru de afaceri și cadrul solid al băncii de administrare a riscurilor. Noul parteneriat cu Munich Re reprezintă un pas important în strategia noastră de a susține dezvoltarea economiei românești și de a sprijini succesul clienților noștri la o scară mai mare”, a declarat Alina Rus, CFO, Raiffeisen Bank.
“Suntem mândri de colaborarea cu echipa Raiffeisen România și de încheierea cu succes a unei noi tranzacții de referință pe piața românească de SRT. Pe parcursul procesului de structurare a tranzacției, am dobândit o înțelegere mai amplă a fundamentelor solide ale pieței românești și a practicilor robuste de gestionare a riscurilor de către bancă. Această tranzacție consolidează și mai mult relația noastră de lungă durată cu grupul Raiffeisen, cu care am colaborat în tranzacții SRT de succes în multiple jurisdicții.”, a declarat Michael Heckl, Director al filialei irlandeze a Great Lakes Insurance S.E.
”Securitizările sintetice reprezintă un instrument important pentru gestionarea în mod eficient a capitalului și susținerea intermedierii financiare. Dezvoltarea unei piețe eficiente de securitizare poate îmbunătăți accesul la finanțare pentru sectorul nefinanciar, prin reducerea costului și creșterea vitezei de rotație ale capitalului băncii. Acest parteneriat inovator cu Munich Re este un reper important în acest sens, punând bazele pentru continuarea dezvoltării pieței de SRT din România prin diversificarea și extinderea bazei de investitori.” a declarat Romulus Mircea, Director Executiv Trezorerie, Raiffeisen Bank.