Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRaiffeisen Bank lansează asigurarea de călătorie tip abonament anual Travel Around the World. Asigurarea de tip abonament este destinată atât celor care efectuează cel puțin o călătorie pe an oriunde în afara țării, cât și celor care călătoresc frecvent, fie că este vorba de călătorii individuale, fie alături de familie, potrivit unui comunicat.
”Constant, ne dedicăm dezvoltării de soluții inedite pentru a răspunde în mod eficient nevoilor și așteptărilor clienților noștri. Suntem încântați să lansăm acum o soluție inovatoare în domeniul asigurărilor de călătorii, special concepută pentru deplasările internaționale, oriunde în lume. Noul abonament permite călătorii în siguranță și fără grija de a achiziționa o singură poliță separată pentru fiecare destinație aleasă pe parcursul unui an. Dincolo de pachetul complet de beneficii pe care am reușit să-l adunăm sub umbrela acestui nou tip de asigurare, suntem extrem de încântați să putem oferi soluții simple la nevoi complexe, menite să simplifice viața clienților noștri. Astfel, ei se pot concentra pe bucuria și experiența călătoriei, având certitudinea unei protecții complete în cazul unor evenimente neprevăzute.”- Andra Ion, Director Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.
Asigurarea oferă clienților o acoperire completă pentru o gamă variată de situații neprevăzute valabila în toată lumea, precum tratamente medicale în străinătate în cazul unei îmbolnăviri neașteptate sau a unui accident. Asigură bagajele în caz de pierdere, furt sau deteriorare și facilitează înlocuirea documentelor de călătorie furate sau distruse. În situația în care zborul întârzie mai mult de 12 ore sau bagajele întârzie mai mult de 6 ore, asigurarea oferă compensații pentru a minimiza disconfortul. În plus, sunt asigurate și sporturile de agrement, precum și acoperirea Storno, anularea călătoriei în situații extreme. Tot în pachetul de bază este inclusă și asistența rutieră în străinătate. În cazuri critice, asigurarea include repatriere medicală sau funerară. De asemenea, oferă o acoperire suplimentară pentru deces și/sau invaliditate totală și permanentă ca urmare a unui accident. Pentru pasionații de adrenalină, există acoperire opțională pentru practicarea sporturilor extreme, precum saltul cu parașuta, ski nautic, scuba diving și altele. Accidentările în timpul practicării sporturilor de agrement sunt incluse în pachetul standard.
Prin noul abonament, clienții beneficiază de cea mai eficientă și convenabilă asigurare, oferindu-le protecție timp de un an întreg la un cost comparabil cu cel al unei asigurări de o săptămână.
Prețul unei asigurări Travel Around the World este 149 lei / an pentru un număr nelimitat de călătorii în străinătate și 268 de lei pentru un număr de 2 până la 4 co-asigurați, timp de un an. Pe lângă asiguratul principal, pot fi adăugați încă 4 co-asigurați per poliță (soț / soție/partener de viață, copii) indiferent că ei aleg să călătorească împreună sau separat.
Noul abonament oferă, astfel mult mai multă flexibilitate comparativ cu o asigurare clasică atașată unor carduri de debit sau credit premium. Un alt avantaj distinctiv al noii asigurări este că poate fi activată chiar și după părăsirea granițelor țării de reședință, iar opțiunile suplimentare pot fi configurate pentru fiecare asigurat în parte. De asemenea, în cazul unei călătorii rutiere, sumele asigurate se aplică individual pentru fiecare membru, chiar dacă aleg să călătorească cu mașini separate.
Noul tip de asigurare, oferit de Raiffeisen Bank în parteneriat cu UNIQA Asigurări, poate fi activat urmând câțiva pași simpli, 100% online, direct din aplicația Raiffeisen Smart Mobile.
”Suntem mândri să fim alături de Raiffeisen Bank în lansarea asigurării de călătorie tip abonament anual, Travel Around the World. Acest parteneriat reflectă soliditatea colaborării noastre și angajamentul comun de a oferi soluții moderne, centrate pe nevoile clienților. Cu o acoperire extinsă, flexibilitate și modalitate simplă de emitere, Travel Around the World redefinește standardele în domeniul asigurărilor de călătorie, oferindu-le clienților liniștea, confortul și siguranța de care au nevoie pentru a se bucura de experiențe fără griji, oriunde în lume.” – Bogdan Chiriac, Director Dezvoltare Servicii Retail, UNIQA Asigurări.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More