Banci

Ralph Hamers, fostul şef al ING România între 1999-2002, va fi șeful gigantului bancar creat după achiziţionarea Credit Suisse de către UBS

Ralph Hamers (56) va fi șeful gigantului bancar creat după achiziţionarea Credit Suisse de către UBS, potrivit presei elveţiene.

Gigantul bancar elveţian UBS l-a numit în 2020 pe Ralph Hamers, fostul şef al ING Bank, director executiv al instituţiei.  Ralph Hamers a deţinut funcţia de CEO al ING începând cu 1 octombrie 2013. Din 1999 până în 2002, Hamers a fost şef al ING în România.

Presa elveţiană scrie: “Faptul că Credit Suisse, care va fuziona în curând cu UBS , va fi condusă de Ralph Hamers nu este o mare surpriză: olandezul, născut pe 25 mai 1966 la Simpelveld lângă granița cu Germania, al cărui nume complet este Ralph Adrianus Joseph Gerardus Hamers , a condus cu succes UBS de doi ani și jumătate ca CEO. Anul trecut a fost unul dintre cele mai profitabile din istoria UBS, timp de 16 ani banca nu câștigase la fel de mult ca în 2022″.

Cu toate acestea, surse din interior au speculat că președintele consiliului de administrație al UBS, Colm Kelleher, ar putea fi nominalizat pentru postul de Şef al   „Noii” Superbănci, deoarece Hamers are probleme în Olanda, în condiţiile în care un  tribunal olandez a cerut acum doi ani urmărirea în justiție a lui Ralph Hamers, în cazul operațiunilor legate de spălarea de bani din perioada în care conducea banca olandeză ING Groep NV.

În 2018, justiția olandeză a ajuns la un acord amiabil cu ING în legătură cu un dosar de spălare de bani, grupul financiar olandez acceptând să plătească 775 milioane de euro. Procurorii au reproșat ING că a încălcat legislația olandeză în materie de prevenire a spălării banilor și finanțarea terorismului “în mod structural și timp de mai mulți ani” prin faptul că nu a împiedicat utilizarea conturilor clienților săi pentru spălarea banilor între 2010 și 2016.

În slujba sa anterioară la ING Bank, Ralph Hamers, și-a câștigat reputația de revoluționar în sectorul bancar și a fost numit cândva „bancherul Google” de „Financial Times” pentru că a transformat banca într-un fel de grup tehnologic. Printre băncile tradiționale, ING Bank este acum văzută ca un model de urmat pentru inovațiile digitale. 

Hamers este căsătorit – și-a cunoscut soția Patricia în timp ce lucra la ING Bank – și are doi copii. În 2016 a fost numit Bancherul European al Anului. Salariul său anual pentru 2021 este de 11,5 milioane CHF.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

2 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

4 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

4 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

5 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More