Afaceri

Raluca Dumitrescu, deputat: Unul dintre principalii investitori din zona Prahovei va construi prima fabrică de medicamente de la Fierbinți-Târg

Unul dintre principalii investitori din zona Prahovei va construi prima fabrică de medicamente de la Fierbinți-Târg, a declarat doamna Raluca Dumitrescu, deputat, cu ocazia “Primei întâlniri a administratorilor publici din județul Ialomița”.

La 5 ianuarie a.c., Primăria orașului Fierbinți-Târg și Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO) au organizat “Prima întâlnire a administratorilor publici din județul Ialomița”, eveniment la care Financial Intelligence și Columna TV au fost parteneri media.

Discuțiile prilejuite de întâlnire au fost conduse de Marian Florea, președintele AAPRO și administrator public al municipiului Drăgășani, județul Vâlcea și Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița, împreună cu moderatorul Răzvan Munteanu, președinte al Asociației Chamber of Excellence in International Affairs.

A fost realizat un consistent schimb de experiență, prin relatările făcute din activitatea proprie de către administratorii de orașe și comune din județ: Mihai Vasile – orașul Urziceni, Iulian Mareș – orașul Fierbinți-Târg, Rareș Sileanu –  orașul Țăndărei, Cristian Neculae – orașul Fetești, Nicoleta Fotache – comuna Ciochina.

Dezbaterea privind viitorul administrației publice locale din județ a fost completată și din perspectivă politică, la eveniment luând parte Raluca Dumitrescu, deputat de Ialomița și primarii Iusein Iuksel – orașul Fierbinți-Târg, Vasile Campulungeanu – comuna Ciochina, Sorin Niculae – comuna Maia. Parteneri instituționali au fost Asociația Balkan Development Support și Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, care au sprijinit organizarea întâlnirii cu o echipă de șase elevi ai instituției de învățământ, ce sunt în același timp voluntari ai asociației.

În contextul evenimentului, doamna deputat Raluca Dumitrescu a acordat următorul interviu:

Reporter: cum vedeți relația dintre administrația publică și dezvoltarea agriculturii în județul Ialomița?

Raluca Dumitrescu: în județul nostru, cel mai mare venit la bugetul de stat provine din practicarea agriculturii și Ialomița dă o parte importantă din PIB-ul țării pe agricultură. Fără dezvoltarea și susținerea acestei ramuri economice, județul Ialomița nu poate avea investiții de foarte mare calitate. Pe de altă parte, Ialomița este un județ eminamente rural, având șapte localități care nu sunt zone rurale. Potrivit Institutului Național de Statistică, doar 8% din serviciile necesare populației sunt dezvoltate în mediul rural. În aceste condiții, este extrem de important ca activitățile agricole din mediul rural să fie îmbinate cu activitățile non-agricole, altfel nu există un ciclu complet pentru ca tinerii care se stabilesc în mediul rural să-și poată asigura venitul necesar unei vieți decente.

Reporter: Sunteți membră a două comisii parlamentare, una dintre ele fiind cea pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Ce viziune aveți pentru dezvoltarea economiei la nivelul orașului Fierbinți-Târg?

Raluca Dumitrescu: Orașul Fierbinți-Târg are un mare avantaj, fiind foarte aproape de București, motiv pentru care mulți dintre investitorii care nu pot găsi linii de finanțare în județe precum Prahova sau Ilfov ar putea face aici investiții de bună calitate. Fierbinți-Târg este un oraș ce asigură o legătură rutieră între autostrăzile A3 și A2. Cu siguranță, este o zona care beneficiază de o infrastuctură în mare parte implementată, apă, canalizare, sisteme de electrificare 380v. Din acest motiv, așa cum am promis la începutul mandatului, unul dintre principalii investitori din zona Prahovei va începe să construiască prima fabrică de medicamente de la Fierbinți-Târg. Sunt sigură că mulți agenți economici vor veni și se vor dezvolta aici pe viitor. Ne-am dori să existe și activități conexe agriculturii în zona orașului Fierbinți-Târg, ne gândim foarte mult să facem un depozit de legume și fructe care să unească toate cooperativele ce sunt în acest moment în zona de vest a județului. Începând cu comuna Ion Roată și până la orașul Fierbinți-Târg, avem în prezent opt cooperative agricole, dintre care patru funcționează foarte bine.

Reporter: Lavinia Gheorghe

Fotografie: Ștefan Antonache

 

Articole recente

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

22 de minute ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

26 de minute ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

36 de minute ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

37 de minute ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

9 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More