Afaceri

Raluca Turcan: Exercitarea meseriei de bonă va fi posibilă în perioada următoare

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că exercitarea meseriei de bună va fi posibilă în perioada următoare, după ce vor fi stabilite standardele de calitate pentru exercitarea acestei meserii, procedură care este în curs.

“Împreună cu domnul primar am reuşit să mişcăm un proiect de lege încremenit la nivelul anului 2014, şi anume exercitarea meseriei de bonă, care a beneficiat de norme de aplicare abia în anul 2017 şi care nu au fost încă legiferate, pentru că nu au existat standarde pentru serviciile de bone, parte pe care noi am demarat-o la Ministerul Muncii în zilele trecute. Aşadar, exercitarea meseriei de bonă va fi posibilă în perioada următoare, pentru că avem lege, norme de aplicare şi, de asemenea, standarde de calitate pentru exercitarea acestei meserii”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută alături de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi de europarlamentarul Daniel Buda, potrivit Agerpres.

În context, aceasta a spus că în România va creşte numărul de locuri în creşe.

“Aş vrea să mai ating un subiect astăzi, pentru că acesta a fost deschis şi urmărit şi de către domnul primar Emil Boc, căruia îi mulţumesc pentru tenacitatea de a rezolva o problemă pe care şi noi ne-am asumat-o în programul de guvernare. Şi anume, creşterea numărului de locuri în creşe. Cum se poate realiza lucrul acesta? În programul de guvernare ne-am asumat ca prin PNRR să creştem infrastructura de creşe în România. Avem alocaţi aproximativ 43 de milioane de euro pentru realizarea a 140 de creşe în România. În acelaşi timp, una dintre primele măsuri pe care ni le-am asumat odată cu mandatul Guvernului Cîţu a fost ca părinţii care se află în concediu de creştere a copilului să fie stimulaţi să se reîntoarcă la muncă înainte de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului”, a mai spus Raluca Turcan.

Ministrul Raluca Turcan a participat, vineri, la deschiderea Bursei locurilor de muncă organizată de AJOFM Cluj, a vizitat agenţii economici clujeni Emerson şi Terapia şi a avut o întâlnire de lucru cu şefii instituţiilor deconcentrate din subordinea MMPS.

Articole recente

India și Rusia stabilesc un obiectiv comercial de 100 miliarde de dolari, respingând presiunile SUA

India și Rusia intenționează să-și crească comerțul anual la 100 de miliarde de dolari în…

59 de minute ago

SUA cere companiei Orsted să oprească lucrările la proiectul eolian offshore din largul coastei Rhode Island, care era finalizat în proporție de 80%

Vineri, guvernul federal al SUA a ordonat oprirea tuturor lucrărilor de construcție la un parc…

o oră ago

Trump intenționează să pună la dispoziție plutoniul din perioada Războiului Rece pentru energia nucleară (Reuters)

Administrația Trump intenționează să pună la dispoziția companiilor energetice americane aproximativ 20 de tone de…

o oră ago

Indicele Dow crește cu peste 800 de puncte și înregistrează un record la închidere, pe fondul discursului lui Powell 

Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat vineri un nivel record, după ce președintele Rezervei…

o oră ago

Donald Trump îl nominalizează pe Sergio Gor ambasador al SUA în India

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat nominalizarea lui Sergio Gor în funcția…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More