Afaceri

Raluca Turcan: În privat avem 1,4 milioane de oameni cu salariul minim care trăiesc aproape identic ca unii dependenți de ajutor social

În sectorul privat avem 1.400.000 de oameni declaraţi cu salariul minim care trăiesc în situaţii aproape identice cu unii care sunt dependenţi de ajutorul social, a declarat, aseară, la B1 Tv, ministrul Muncii Raluca Turcan.

Aceasta a explicat: “România sărăciei nu e legată doar de asistența socială. Este legată și de cei care sunt plătiți cu salariul minim. Avem în sistemul public aproximativ 80.000 de persoane. Hai să spunem că în sistemul public multe sporuri – şi de aceea eu nu sunt atât de radicală pe subiectul sporurilor – s-au creat unele sporuri ca artificii pentru a le mai suplimenta veniturile, dar, pe fond, avem 80.000 în sistemul public plătiţi cu salariul minim.

Însă mult mai dramatică este situaţia în sectorul privat. În sectorul privat avem 1.400.000 de oameni declaraţi cu salariul minim. Acei oameni trăiesc în situaţii aproape identice cu unii care sunt dependenţi de ajutorul social. Acolo avem obligaţia să creştem ocuparea, să venim cu măsuri active, să sprijinim mediul economic, să-i îndemnăm să intre în piaţa muncii, să ceară locuri de muncă din ce în ce mai bine pregătite.

Intenționăm să facem cursuri de calificare și acestea să fie standardizate și adaptate cerințelor angajatorilor. ANOFM-urile noastre și AJOFM-urile în teritoriu trebuie să fie principalele instituții care radiografiază necesitatea de locuri de muncă de la angajatori. În momentul în care au făcut radiografia locurilor de muncă, acestea se duc pe partea de formare și calificare, se standardizează și căutăm acei oameni.

Intenționăm, în baza acestor anchete pe care le-am desfășurat, să-i punem în legătură pe cei care i-am identificat cu cei care formează forță de muncă, astfel încât să poată fi angajați”.

 

Articole recente

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

37 de minute ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

38 de minute ago

Danemarca şi alte patru state din NATO desfăşoară exerciţii militare în Groenlanda

Groenlanda, teritoriu autonom danez, găzduieşte începând de marţi manevre militare la care participă Danemarca şi…

40 de minute ago

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

o oră ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

o oră ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More