Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Actualii copreşedinţi ai REPER, Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, au fost aleşi din nou în aceste funcţii, sâmbătă, la Adunarea Generală a partidului, potrivit Agerpres.
Aceştia au obţinut 659 voturi “pentru”, iar 101 de delegaţi s-au abţinut din totalul de 760 de voturi exprimate.
De asemenea, Adunarea Generală a stabilit durata mandatului celor doi copreşedinţi la doi ani.
După anunţarea rezultatului votului, Dragoş Pîslaru a subliniat, într-un scurt discurs, nevoia de unitate şi de deschidere a partidului.
“Ar fi bine să înţelegem că ziua de azi e un moment în care dăm reset şi avem nevoie ca, indiferent de (…) mici dezacorduri sau preferinţe personale, să le depăşim şi să lucrăm împreună ca o echipă. Aceasta este înţelegerea noastră că este mandatul pe care ni-l daţi în calitate de copreşedinţi. (…) Este pentru noi crucial să nu închidem uşa partidului şi să aruncăm cheia. Am văzut asta întâmplându-se, din păcate, în alte construcţii politice. Crezul nostru (…) este acela de a ţine uşa deschisă pentru lumea care ar veni alături de noi, crede în valorile noastre şi susţine această cauză proeuropeană. REPER este şi trebuie să rămână un partid deschis pentru oameni care vor sa vină alături de noi, pentru comunităţi, pentru societate civilă, pentru antreprenori”, a spus Pîslaru.
Şi Ramona Strugariu a pus accent pe unitate, afirmând că, dacă partidul nu va fi o echipă, atunci totul va deveni “mult mai complicat spre imposibil”.
“Urmează foarte multă muncă, sper eu să o facem cu la fel de mult entuziasm şi cu ideea că fundamental pentru noi este să fim o mare echipă. Dacă reuşim să facem echipa asta, înseamnă că 2024 are sens şi (…) putem să construim acea alternativă foarte solidă pentru 2028. Dacă noi nu suntem o echipă, atunci totul devine mult mai complicat spre imposibil”, a declarat Strugariu.
Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…
Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…
Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…
Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…
This website uses cookies.
Read More