Banci

Raport 2018: BNR a verificat, anul trecut, lingourile de aur de la Banca Angliei, pentru al treilea an consecutiv

 La 31 decembrie 2018, rezervele internaționale ale României însumau 36.800 milioane euro, înregistrând o scădere totală de 306 milioane euro față de sfârșitul anului 2017

Politica investițională practicată de către BNR, în conformitate cu strategia de administrare a rezervelor internaționale pentru perioada 2018-2019, a continuat să fie prudentă

BNR a verificat, anul trecut, lingourile de aur de la Banca Angliei, potrivit raportului Băncii Centrale pe 2018.  La 31 decembrie 2018, rezervele internaționale ale României însumau 36.800 milioane euro, din care 89,8 la sută reprezentau rezerve valutare și 10,2 la sută aur monetar, înregistrând o scădere totală de 306 milioane euro față de sfârșitul anului 2017.

Rezerva de aur s-a menținut la circa 104 tone, dintre care peste 61 de tone în custodie la Banca Angliei; o acțiune de verificare la sediul acestei instituții a lingourilor a fost efectuată de către BNR în 2018, pentru al treilea an consecutiv. Din punct de vedere valoric, rezerva de aur a României a înregistrat o creștere de 123 milioane euro față de sfârșitul anului 2017 (până la 3 735 milioane euro), ca urmare a creșterii prețului aurului pe piața internațională.

Rezerva valutară s-a micșorat în perioada de referință cu 429 milioane
euro, totalizând 33 065 milioane euro la sfârșitul anului 2018. Principalele
ieșiri din rezervă au vizat restituiri aferente rezervelor minime obligatorii,
plăți de dobânzi și rambursări de capital aferente datoriei publice
denominate în valută, în timp ce intrările principale au fost
reprezentate de alimentări ale conturilor Comisiei Europene, în
general fonduri nerambursabile, și de încasări aferente emisiunilor
de obligațiuni interne și externe ale Ministerului Finanțelor Publice.

În anul 2018, în contextul evoluțiilor de pe piețele financiare internaționale
a avut loc creșterea randamentului mediu la care au fost investite activele în valută. În aceste condiții, diferențialul între rentabilitatea obținută prin plasarea activelor în valută și ratele dobânzilor asociate pasivelor externe ale instituției a devenit favorabil, potrivit BNR. Politica investițională practicată de către BNR, în conformitate cu strategia de administrare a rezervelor internaționale pentru perioada 2018-2019, a continuat să fie prudentă.

 

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

2 minute ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

12 minute ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

43 de minute ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More