Politica

Rareş Bogdan: Datele propuse de PNL pentru organizarea alegerilor prezidenţiale sunt 10 şi 24 noiembrie

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat marţi, că datele propuse de Partidul Naţional Liberal pentru organizarea alegerilor prezidenţiale sunt 10 şi 24 noiembrie.

“Datele propuse de Partidul Naţional Liberal sunt cele constituţionale, 10 cu 24 noiembrie. Asta e data constituţională”, a spus Bogdan, la sediul PNL, după întâlnirea cu PSD desfăşurată la Guvern.

Rareş Bogdan a menţionat că PSD a propus ca date 15 sau 29 septembrie, invocând discuţia din Coaliţie din luna martie.

“Argumentele au fost discuţia din luna martie, dar care a avut cele două variabile: 50% plus unu pe listă, respectiv candidatură în tandem la prezidenţiale după ce vedem rezultatele. Voturile ne-au arătat că între scorurile cumulate ale celor două partide, PNL şi PSD, şi lista de europarlamentare a existat o diferenţă, PNL a luat aproape 32%, 2,5 milioane de voturi, PSD aproape 36% , 2,9 milioane de voturi, iar lista comună a fost doar de 4,8 milioane”, a explicat Bogdan.

El a arătat că scopul coaliţiei a fost atins pentru că s-a reuşit aducerea a jumătate plus unul dintre europarlamentari în Parlamentul European. “Ceea ce este foarte important. Am dus 19 europarlamentari din 34”, a punctat Bogdan.

Răspunzând unei întrebări referitoare la faptul că PSD ar susţine că toată discuţia din coaliţie ar avea la bază faptul că un candidat al PNL nu ar avea şanse să intre în turul al doilea al prezidenţialelor dacă s-ar organiza alegerile pe înţelegerea iniţială, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a spus: “Este o este o argumentaţie şi o idee aruncată în spaţiu public cel puţin neelegantă. Nu se pune problema, pentru că noi nu facem alegeri pentru partide şi pentru oameni. Noi facem alegeri pentru cetăţenii României şi pentru ceea ce reprezintă România din punct de vedere al stabilităţii şi din punct de vedere al relaţionării externe”, potrivit Agerpres.

El a precizat că “bazinul” PNL este de 2,5 milioane de votanţi, şi are “cel mai bun profil de candidat la prezidenţiale de la mare distanţă”.

“Acesta este bazinul electoral primar pe care preşedintele PNL, candidatul la prezidenţiale, îl are ca ţintă pentru primul tur. În momentul acesta nu avem o problemă, având în vedere că vom începe o campanie electorală, vom aduce argumente. Avem cel mai bun profil de candidat la prezidenţiale de la mare distanţă, un om care ştie relaţii internaţionale, un bun strateg un tactician, un om extrem de echilibrat, raţional, un om care îşi respectă cuvântul şi care este singurul caz în care a promis că se retrage de bună voie, doar pentru a face loc unui coleg de coaliţie şi a făcut acest lucru deşi aproape toţi analiştii, comentatorii nu credeau acest lucru”, a mai spus Rareş Bogdan.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

40 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

58 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

59 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More