Politica

Rareș Bogdan, după discuţiile despre aderarea României al Schengen: Cancelarul Nehammer a fost foarte agresiv; A amintit că Austria a fost imperiu. M-a șocat

Europarlamentarul Rareș Bogdan a povestit la Digi24 cum s-a desfășurat întâlnirea cu cancelarul austriac Karl Nehammer pe tema aderării României la Spațiul Schengen. El a spus că liderul de la Viena a fost foarte tensionat în cursul întâlnirii și că a amintit de faptul că Austria a fost un imperiu.

„A fost destul de șocat de primirea grupului PPE, care e în general destul de prietenos. A fost încolțit. A avut un șoc când i-am zis să aibă grijă cu sentimentul care se poate crea într-o țară profund pro-europeană și să nu creeze euroscepticism acolo unde nu există. A zis că și el știe istorie și că se bucură că știu istorie și că Austria a fost imperiu, ceea ce m-a șocat. Într-o discuție normală nu amintești de o chestiune de acum 120 de ani. I-am spus că nu e cazul să ne întoarcem și că e bine să privim lucrurile care ne apropie”, a mai spus Rareș Bogdan.

„Vom continua discuțiile, nu scoate nimeni de pe agenda JAI subiectul României, intrăm la vot. Să sperăm că am venit cu un plus de argumentație. Cancelarul a fost foarte agresiv. A vorbit de cei 75.000 de migranți ilegali și a făcut referire la faptul că una dintre cele două rute este pe teritoriul României. A contestat cifrele Frontex”, a spus el.

Rareș Bogdan a negat informațiile conform cărora ar exista presiuni asupra firmelor austriece din România: „E inacceptabil să spui așa ceva. E incredibilă argumentația. Statul român nu face presiuni. Vreau să văd un singur CEO care se plânge de rele tratamente”.

Rareș Bogdan a mai spus că Nehammer a propus un calendar pentru o decizie în privința României și Bulgariei la Spațiul Schengen în luna martie.

„Sunt multe presiuni pe el. A intrat încordat, agresiv. Parcă vorbea în piața publică. A zis că nu e vorba de retorică electorală, dar sunt alegeri în Austria”, a spus Rareș Bogdan. „A zis că nu se aștepta să fie primit atât de dur, că înțelege supărarea României, dar să înțeleagă că sunt mai multe lucruri care ne unesc, că trebuie să rezolve problema migranților din Austria. El a țintit mult Bulgaria. Apoi a vorbit de a două rută de migranți pe care ei o au documentată. O rută prin Bulgaria, Turcia, România. A fost foarte atent la momentul în care am explicat că această chestiune va fi percepută negativ. Poporul român nu o să accepte un refuz, e un sentimet de incorectitudine”, a povestit el.

Rareș Bogdan spune că e optimist în privința votului din Consiliul JAI și că oficialul austriac „probabil va căuta o formulă să iasă din declarațiile radicale cu fața curată”. Nu știu ce formulă vor găsi, a mai spus Rareş Bogdan.

 

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

o oră ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

o oră ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

2 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

2 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

2 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More