Politica

Rareş Bogdan: Florin Cîţu va câştiga preşedinţia partidului şi va continua guvernarea

Congresul Partidului Naţional Liberal va fi un festival al bunului simţ, un moment extrem de important pentru că va fi aleasă noua conducere a PNL, o conducere care se va afla în spatele lui Florin Cîţu, care va câştiga această preşedinţie şi va continua guvernarea, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan.

“Va fi o zi în care se va vedea ce înseamnă democraţia, inclusiv într-un partid politic. Se va vedea că PNL, cel care a modernizat România la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX şi a ridicat-o în perioada interbelică, este cel care are puterea de a implementa reforme şi de a aduce o modernizare reală pentru această ţară, pe baza unor sume fără precedent, a banilor europeni, adică peste 80 de miliarde de euro. Va fi un festival al bunului simţ, va fi un moment extrem de important pentru PNL, pentru că va fi aleasă noua conducere a PNL pentru patru ani de zile, o conducere care va fi într-un parteneriat asumat cu preşedintele Klaus Iohannis şi o conducere care se va afla în spatele lui Florin Cîţu, care va câştiga această preşedinţie şi va continua guvernarea”, a precizat Rareş Bogdan, înainte de Congresul PNL, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă la congres cabinele de vot vor fi asigurate cu perdea, întrucât, în sală, ar fi fost rupte acele perdele, Rareş Bogdan a răspuns: “Am auzit, sunt detalii minore, unii dintre colegii noştri care şi-au făcut calculele şi au văzut că nu au cum să obţină nici măcar 2.000 de voturi din cele 5.000 au devenit puţin nervoşi. Nu este o problemă, vom intra înăuntru, liderii partidului, respectaţi de colegii noştri şi vom linişti lucrurile. Votul este secret, potrivit Statutului PNL, şi aşa funcţionează democraţia peste tot. Fiecare om votează aşa cum îi dictează conştiinţa”.

Despre prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la congres, liderul PNL a spus că şeful statului este un om “echidistant, care nu a ieşit niciodată din litera şi spiritul Constituţiei”.

“Este un om care va da un mesaj de pace şi de susţinere a reformelor, care nu se implică în campania internă”, a afirmat Rareş Bogdan.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

5 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

5 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

9 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

9 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

9 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More