Politica

Rareş Bogdan: Pe ordinea de zi a reuniunii de joi a JAI trebuie să se menţină punctul privind aderarea României la Spaţiul Schengen; Dacă Austria vrea să se facă de râs în faţa întregii Europe şi să afecteze întreaga coeziune europeană, trebuie să mergem până la capăt

Pe ordinea de zi a reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) trebuie să se menţină punctul privind aderarea României la Spaţiul Schengen, a spus europarlamentarul Rareş Bogdan, care este de părere că poziţia Comisiei Europene în această chestiune reprezintă un sprijin pentru România, iar poziţia Austriei reprezintă o problemă internă a politicienilor din această ţară.

”Dacă Austria vrea să se opună şi vrea să se facă de râs în faţa întregii Europe şi să afecteze întreaga coeziune europeană, trebuie să mergem până la capăt şi România trebuie să intre în JAI-ul de joi”, afirmă Rareş Bogdan.

”Eu cred până în ultima clipă în şansele negocierii, cred că România este sprijinită de partenerii săi, atât din Europa, cât şi euro-atlantici în acest demers. (…) Am un optimism rezervat, nu am certitudini, în continuare sunt optimist şi cred că până în ultima clipă va trebui să negociem. Şi, de asemenea, sunt unul dintre cei care susţin că nu trebuie să scoatem de pe ordinea de zi a JAI-ului punctul privind aderarea România. Dacă Austria vrea să se opună şi vrea să se facă de râs în faţa întregii Europe şi să afecteze întreaga coeziune europeană, trebuie să mergem până la capăt şi România trebuie să intre în JAI-ul de joi”, a declarat marţi seară, la Digi 24, eurodeputatul liberal Rareş Bogdan.

El a catalogat drept ”stupefiantă” atitudinea Austriei, arătând că toate obiecţiile ridicate de această ţară legate de tema migraţiei au fost demontate de către autorităţile române. El a spus că cei mai mulţi dintre imigranţii care ajung în zona de vest a Europei ajung pe rutele Balcanilor de Vest, prin alte state, nu prin România.

”Austria a trimis cereri, 1.524 de cereri de primire a unor migranţi de pe teritoriul austriac în România. România a răspuns şi a acceptat 1.022 dintre cei 1.524, solicitând ca diferenţa de 502 să fie înlocuiţi, deci să fie alte persoane. Ei bine, din cei 1.022, austriecii au trimis până la ora asta în România exact 126 de persoane, deci nici măcar ceea ce România a acceptat să primească în centrele de refugiaţi de pe teritoriul său nu au trimis, 900 de persoane încă nu au sosit în România”, a afirmat Rareş Bogdan.

El a susţinut că sute de migranţi ilegali au fost descoperiţi de către autorităţile române.

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

7 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More