Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzwww.romalimenta.ro
Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna decembrie 2023 la 6,61%, de la 6,72% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,82%, cele nealimentare cu 5,51%, iar serviciile cu 11,21%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri, potrivit Agerpres.
“Indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 100,26%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 a fost 6,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2022 – decembrie 2022) a fost 10,4%”, precizează INS.
Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 100,22%.
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7,%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2022 – decembrie 2022) determinată pe baza IAPC a fost 9,7%.
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru 2023 şi a majorat-o la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în august 2023 o inflaţie de 7,5% pentru finalul anului 2023 şi de 4,4% pentru sfârşitul lui 2024.
De asemenea, BNR anticipează că rata anuală a inflaţiei va urca la 7,7% la finalul primului trimestru din 2024, urmând să coboare la 6,8% la sfârşitul trimestrul II al anului viitor, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, ediţia din noiembrie 2023.
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More