Update articol:

Rata şomajului a scăzut la 6% în ianuarie; şomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de peste 28%

Rata şomajului a scăzut la 6% în ianuarie; şomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de peste 28%
 - poza 1
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6% în ianuarie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna decembrie 2025, însă rata şomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 28,2%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.

Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru prima lună a anului a fost de 490.500 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (498.500 şomeri) cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (494.700 şomeri).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,1 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 6% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,9% în cazul persoanelor de sex feminin.

“Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 28,2%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada octombrie – decembrie 2025”, subliniază INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna ianuarie 2026 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,4% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 71,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2026.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/03/2026)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (20/03/2026)

Notificare Swiss Capital - rezultate oferta publica de cumparare actiuni LONGSHIELD INVESTMENT GROUP SA

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/03/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni INFINITY CAPITAL INVESTMENTS SA

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/03/2026)

Dobandire participatie in capital social Whyfibre UK