Politica

Război Israel-Hamas/Borrell condamnă “cu fermitate” atacurile coloniştilor israelieni asupra palestinienilor

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a condamnat “cu fermitate” marţi atacurile comise “de colonişti israelieni împotriva palestinienilor” în Cisiordania ocupată, exprimându-şi “profunda îngrijorare” cu privire la acest subiect, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În discuţiile purtate cu miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei, precum şi cu secretarul general al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), Borrell a abordat, de asemenea, “necesitatea urgentă de a restabili orizontul politic şi de a relansa procesul de pace, precum şi de a realiza o soluţionare permanentă şi de durată a acestui conflict, pe baza soluţiei a două state”, potrivit unui comunicat.

Purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe, Peter Stano, a declarat, la rândul său, că situaţia din Cisiordania “ar putea scăpa de sub orice control” şi a avertizat cu privire la “riscul unei escaladări periculoase a conflictului”.

“Israelul are datoria să protejeze civilii din Cisiordania de violenţa coloniştilor extremişti, să-i condamne pe autorii acestor acte şi să se asigure că forţele de apărare israeliene intervin. Aceasta este o obligaţie legală care trebuie îndeplinită”, a adăugat el.

Israelul a lansat raiduri şi lovituri aeriene intense asupra Gaza din 7 octombrie, când militanţi ai Hamas au atacat localităţi şi posturi militare israeliene, omorând aproximativ 1.400 de oameni şi luând 240 de ostatici.

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza s-au soldat cu peste 8.500 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

11 minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

15 minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

22 de minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

28 de minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

49 de minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More