International

Război Israel-Hamas/ Emmanuel Macron a sosit la Tel Aviv pentru a exprima ”deplina solidaritate” a Franţei cu Israelul

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit marţi la Tel Aviv pentru a exprima ”deplina solidaritate” a Franţei cu Israelul, după atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas care a făcut peste 1.400 de morţi pe 7 octombrie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului francez va îndemna de asemenea la “protejarea populaţiilor civile” în Gaza, în timp ce Israelul a bombardat masiv enclava ca ripostă la atac, cu obiectivul declarat de a “distruge” Hamas, a anunţat Palatul Elysee.

Emmanuel Macron va pleda pentru un “armistiţiu umanitar” care să permită accesul de ajutor în Gaza, aflată sub blocadă completă, şi ieşirea din acest teritoriu a ostaticilor luaţi de Hamas în timpul atacului, potrivit Preşedinţiei franceze.

Şeful statului francez va avea întrevederi cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu preşedintele Isaac Herzog, precum şi cu liderii opoziţiei Benny Gantz şi Yair Lapid, la Ierusalim.

Emmanuel Macron şi Benjamin Netanyahu vor face o declaraţie în faţa presei la finalul întrevederii lor la 13:00 (10:00 GMT).

Preşedintele francez se va întâlni de asemenea, la Tel Aviv, cu familii ale francezilor sau franco-israelienilor ucişi sau răpiţi ca ostatici de Hamas în Gaza.

Cel puţin 30 de cetăţeni francezi au fost ucişi, cel mai grav bilanţ de după atacul din 14 iulie 2016 de la Nisa (86 de morţi) în sudul Franţei, iar alţi şapte au fost daţi dispăruţi, dintre care o ostatică în mod sigur şi mai mulţi alţii fiind probabil deţinuţi de Hamas în Gaza.

Emmanuel Macron intenţionează totodată să “continue mobilizarea pentru a evita o escaladare periculoasă în regiune”, în special între puternica mişcare şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, şi Israel.

Şeful statului francez va propune de asemenea relansarea unui “veritabil proces de pace” pentru crearea unui stat palestinian, în contrapartidă cu angajamentul ţărilor din regiune pentru “securitatea Israelului”.

În acest scop, Macron “va avea probabil schimburi de opinie” cu preşedintele Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas, cu regele Iordaniei Abdallah al II-lea, cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi şi cu liderii ţărilor din Golf, a mai anunţat Palatul Elysee.

Emmanuel Macron întreprinde o vizită în Israel după preşedintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz, prim-ministrul britanic Rishi Sunak şi şefa guvernului italian Giorgia Meloni.

Macron a declarat că va efectua o astfel de călătorie dacă ar putea fi “util” pentru regiune.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More