Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzTedros Adhanom Ghebreyesus
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a denunţat joi nenumăratele obstacole care limitează drastic sosirea ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza, de care populaţia şi infrastructura sanitară au o nevoie vitală, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Cerând “cel puţin o pauză umanitară şi, în mod ideal, o încetare a focului”, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a apreciat că situaţia “pe teren în Gaza este de nedescris”, în timpul unui briefing de presă la Geneva.
Doctorul Mike Ryan, responsabil pentru situaţiile de urgenţă în cadrul organizaţiei, a denunţat aspru obstacolele în calea distribuirii ajutoarelor, atunci când acestea reuşesc să intre pe teritoriul palestinian.
“Să laşi să treacă camioane peste graniţă este una, dar să le duci acolo unde sunt necesare este cu totul altceva şi asta nu a fost facilitată, nu a fost susţinută şi, de fapt, este mai degrabă contrariul”, a protestat medicul irlandez care a fost recent în Egipt, unde se află Rafah, singurul punct de trecere cu Fâşia Gaza.
Israelul are cerinţe foarte stricte cu privire la ceea ce poate intra în Fâşia Gaza, iar în Rafah tone de ajutor continuă să se acumuleze de partea egipteană a frontierei, în aşteptarea de a fi inspectate de Israel, potrivit unui oficial american.
“În acest moment, nu avem un proces de deconflictizare eficient, nu există acces umanitar şi toţi cei care spun că ajutorul umanitar ajunge, nu este adevărat!”, a spus el.
“Nu am avut niciodată mai multe dificultăţi în stabilirea regulilor de angajament de bază”, conform doctorului Mike Ryan.”Sincer, m-am săturat să aud că dăm toate aceste asigurări care nu prea există pe teren pentru oamenii cu care lucrăm”, a spus el, vizibil exasperat.
“Este responsabilitatea tuturor părţilor implicate în conflict să permită aprovizionarea acestor spitale”, a spus Ryan.”Autorităţile de ocupaţie au o responsabilitate specială de a se asigura că aceste facilităţi sunt nu numai protejate, ci şi dotate cu personal pentru a răspunde nevoilor populaţiei pe care o deservesc”, a insistat el.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More