International

Război Israel-Hamas: Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit în Iordania

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit marţi seară la Amman, a doua oprire a călătoriei sale în regiune menită să marcheze solidaritatea Franţei cu Israelul după atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului francez a sosit în Iordania la ora 22:30 (19:30 GMT) din Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu şi cu familiile victimelor franco-israeliene lovite de atac. Apoi s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas în Cisiordania ocupată.

La Amman, preşedintele Franţei urmează să discute miercuri dimineaţă cu regele Iordaniei, Abdallah al II-lea, despre reactivarea “procesului politic” în vederea unei “soluţii cu două state”, palestinian şi israelian, a spus preşedinţia franceză.

Palatul Elysée a menţionat, de asemenea, posibile discuţii cu alţi lideri din regiune, inclusiv cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, care nu au fost confirmate în acest stadiu.

De asemenea, preşedintele Emmanuel Macron intenţionează să testeze împreună cu ţările din regiune propunerea sa pentru o coaliţie internaţională care să lupte împotriva mişcării islamiste palestiniene.

Potrivit anturajului său, ar fi vorba de a crea o nouă coaliţie, prin care se extinde la lupta împotriva Hamas activitatea coaliţiei care există din 2014 împotriva grupării Stat Islamic în Siria şi Irak, la care participă Franţa, dar şi ţările arabe.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

o oră ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

2 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

2 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More