International

Război Israel-Hamas/ SUA îşi întăresc dispozitivul militar în Orientul Mijlociu, cu sisteme THAAD şi baterii Patriot

Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă seara o întărire a prezenţei lor militare în Orientul Mijlociu din cauza “escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice” în regiune, transmit duminică AFP, dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

Un sistem de apărare antirachetă la mare altitudine (THAAD), precum şi mai multe baterii de rachete sol-aer Patriot vor fi desfăşurate “în întreaga regiune”, a anunţat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat de presă.

Austin a adăugat că forţe militare “suplimentare” vor fi plasate în stare de “pre-desfăşurare”, pentru “a creşte gradul de pregătire şi capacitatea de a răspunde cât de repede este necesar”.

“Aceste măsuri vor consolida eforturile regionale de descurajare, vor spori protecţia forţelor americane în regiune şi vor contribui la apărarea Israelului”, a explicat Austin, precizând că va continua să “evalueze nevoile” dispozitivului american din regiune şi “va lua în calcul desfăşurarea de resurse suplimentare, dacă este necesar”.

Şeful Pentagonului a anunţat că a luat această decizie “după discuţii cu preşedintele (Joe) Biden”, dar nu a menţionat numărul de militari americani suplimentari care vor fi dislocaţi.

SUA are deja două portavioane şi grupuri de atac în estul Mediteranei şi circa 2000 de puşcaşi marini, a căror prezenţă se doreşte a acţiona ca factor de descurajare după atacul terorist comis în Israel de Hamas.

Peste 1.400 de oameni au fost ucişi pe teritoriul israelian de membri ai Hamas într-un atac fără precedent în 7 octombrie, în majoritate civili, care au fost împuşcaţi, arşi de vii sau mutilaţi în prima zi a atacului lansat dinspre Fâşia Gaza de gruparea militantă palestiniană, potrivit autorităţilor israeliene.

Potrivit armatei israeliene, aproximativ 1.500 de luptători Hamas au fost ucişi în contraofensiva care a permis Israelului să recâştige controlul asupra zonelor atacate.

În Fâşia Gaza, cel puţin 4.385 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în bombardamentele necontenite efectuate ca represalii de către armata israeliană, potrivit Ministerului Sănătăţii local.

Reuters aminteşte că redesfăşurarea de echipament şi personal militar are loc la doi ani după ce administraţia Biden a retras sistemele de apărare antiaeriană din Orientul Mijlociu, invocând la acea vreme o reducere a tensiunilor cu Iranul.

Patriot, considerat cel mai performant sistem de apărare antiaeriană al SUA, este de obicei indisponibil, aliaţi din întreaga lume concurând pentru a-l obţine.

Sistemul THAAD dispune de un radar puternic. Desfăşurarea de către SUA a acestui sistem în Coreea de Sud, în 2016, a înfuriat China, care considera că ar putea supraveghea spaţiul său aerian.

De la izbucnirea conflictului dintre Israel şi militanţii Hamas din Gaza, s-a înregistrat o creştere a atacurilor împotriva forţelor americane în Irak şi Siria, aminteşte Reuters. Săptămâna trecută, o navă de război americană a doborât peste zece drone şi patru rachete de croazieră lansate de rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran.

Articole recente

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

48 de minute ago

Tulsi Gabbard revocă autorizațiile de securitate pentru 37 de actuali și foști oficiali din domeniul securității naționale

Autorizațiile de securitate acordate de guvernul SUA pentru cel puțin 37 de actuali și foști…

o oră ago

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

2 ore ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

3 ore ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

3 ore ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More