Război (și) sau pace? (opinie Ștefan Dănilă, general (r) cu patru stele, fost șef al Statului Major General al Armatei)

Am luat decizia de a nu mai comenta public ce se întâmplă în Ucraina sau în Orientul Mijlociu, să nu mă pronunț pe teme pentru care nu am suficiente informații și aș risca să încurc borcanele(!). Nu de alta dar ar putea să apar reacții ale cioburilor. Situația este atât de complexă, consecințele unei poziții greșite poate determina dezinformări și reacții inoportune, așa încât am transmis public recomandarea mea ca autoritățile cu responsabilități în domeniul securității și apărării naționale să își ia cât mai în serios rolul de comunicatori strategici în plin război informațional.

Așadar, nu voi comenta nici de aici nimic despre Ucraina sau Gaza, scenariile pentru Ucraina, pe care le-am publicat deja, sunt la fel de actuale, iar informații mai relevante decât cele făcute de agențiile de presă nu am. Nu voi comenta nici hotărârea Curții Internaționale de Justiție și reacțiile ulterioare, deoarece avem autorități naționale responsabile (de fapt, cu responsabilități!).

Cu toate acestea, sunt nevoit să mă exprim public, subliniind că nu am nicio implicare și nici un interes politic, deoarece șeful guvernului român a făcut o declarație, pe cât de liniștitoare, pe atât de controversată, care pe mine m-a îngrijorat.

În urmă cu câteva luni, același prim-ministru solicita Germaniei să își asume o prezență militară permanentă în România, ceea ce a declanșat o reacție promptă și dură din partea ministrului german al apărării, Boris Pistorius. Vineri, 26 ianuarie, la Baia Mare, premierul român îl contrazice pe Pistorius, liniștind cetățenii români, „nu este cazul să ne pregătim de război”. Dacă ar fi vorba doar de inconsecvență sau de schimb de replici politice, nu aș avea dreptul să reacționez, dar situația este mult mai gravă și sunt nevoit să îi recomand din nou domnului prim-ministru mai multă atenție și consiliere mai bună.

Presa abundă de mesajele de atenționare venite din partea unor miniștri, generali și amirali, de la Președintele Comitetului Militar al NATO, Amiralul Sir Rob Bauer, ministrul german Boris Pistorius, șeful apărării din Estonia, generalul Martin Herem sau șeful forțelor terestre britanice, generalul Sir Patrick Sanders[i], privind necesitatea pregătirii pentru război și iminența producerii acestuia în următorii ani[ii].

Am spus că nu aș fi reacționat, dacă ar fi doar o declarație, dacă situația nu ar fi mult mai gravă.

Apărarea națională este în responsabilitatea prim-ministrului, cel puțin la fel de mult ca în cea a președintelui, în calitatea sa de vice-președinte al CSAȚ, dar mai ales în calitatea sa de planificator și executant al bugetului pentru apărare. Guvernul elaborează proiectul de lege a bugetului de stat, care include resursele pentru apărare, și tot guvernul este cel care utilizează aceste resurse, prin Ministerul Apărării Naționale. Războiul de lângă noi a demonstrat că nu este suficientă această abordare, că Ministerul Economiei are și el un rol foarte important, de fapt a readus în atenție un pachet de legi care nu au fost luate în serios de către politicienii români.

Mesajul meu de avertizare nu poate fi suficient de explicit, deoarece unele informații nu pot fi făcute public. Se știe că noi avem informații clasificate pentru a ne proteja slăbiciunile, nevoile, nu puterea și tehnologiile de vârf, dar cu atât mai mult sunt obligat să precizez că informații mai clare pot să dau doar celor care au responsabilități pentru apărare (nu implică niciun fel de obligație financiară pentru aceștia!).

Unul dintre mesajele venite de la oficiali responsabili spune că pentru a fi siguri că vom avea pace, trebuie să ne pregătim de război (nu mai dau citatul în latină, deja este arhicunoscut). Prim-ministrul român îl contrazice. Dar nu doar cu vorbe, ci și concret, cu fapte. Am semnalat încă de când eram în activitate că bugetul pentru apărare este mult prea mic, că nu putem să vorbim despre o capacitate de apărare reală fără fonduri pentru operare și mentenanță, cu echipamente și infrastructură depășite nu doar moral, ci și inutilizabile. Abia după invadarea Crimeei de către Rusia s-a obținut un acord politic pentru a se aloca 2% din PIB pentru apărare, acord nerespectat în realitate, nici după presiunea făcută de Președintele Trump. În mod eronat, acest acord a fost interpretat ca o alocare de 2% din PIB pentru MApN, incluzând aici și cheltuielile cu pensiile militare (în evidența NATO aceste cheltuieli nu se iau în considerare). Ulterior, în 2023 s-a plusat, mai mulți oficiali, începând de la Președinte au afirmat că România va aloca 2,5% pentru apărare, iar aceasta s-a concretizat printr-o hotărâre a Parlamentului. Cu toate acestea, la verificarea execuției bugetare, MApN nu a cheltuit nici 1,9% din PIB, la fel cum s-a întâmplat în toți anii după ce a fost trâmbițat bugetul de 2%. Politicienii par să nu înțeleagă cât de grav este, că ceea ce nu s-a cheltuit la timp nu va putea fi recuperat în anii următori fără alocări suplimentare. Dacă tot ce nu s-a cheltuit ar fi fost reportat pentru anii următori, am avea acum un buget de peste 10% pentru apărare. Ar fi dificil de cheltuit eficient, nu s-ar obține corectarea deficitului de capacitate de apărare rezultat din erorile trecutului.

Fondurile sunt doar o parte a problemei, dar execuția bugetară din 2023 și afirmația premierului generează o mare îngrijorare.

Nici celelalte forțe politice nu aduc speranță că au înțeles și sunt responsabile. Afirmațiile privind zecile de miliarde cheltuite pentru achiziții de echipamente militare și armament sunt dezinformări menite nu doar să decredibilizeze liderii militari, dar și să stopeze orice încercare de a îmbunătăți capacitatea noastră de apărare. În total, din 2016, de la aprobarea celor mai importante achiziții, s-au cheltuit mai puțin de zece miliarde de euro. Industria pentru apărare a fost îngropată prin finanțarea deficitară a MApN, respectiv lipsa fondurilor pentru mentenanță și pentru achiziții din perioada 2006-2015, dar și prin demagogia extrem de toxică a „revigorării prin offset”. Inabilitatea folosirii compensărilor la achizițiile strategice, în special pentru cele destinate apărării, poate fi explicată prin ignoranță, rea voință, neimplicare sau neînțelegerea sensului și oportunităților acestor compensări. Toată lumea așteaptă încă miracolul offsetului, de la sindicatele care nu știu cum își mai pot justifica „nucleele”, la miniștrii care semnează nenumărate memorandumuri, taie panglici și lasă în urmă doar găuri negre, bani cheltuiți ineficient și insolvențe. Dar e încurajator că la sfârșit de an s-a transformat Oficiul în Agenție.

Banii și economia sunt esențiale pentru construcția unei capacități de apărare, dar cea mai mare minciună, cel mai demagogic mesaj este cel în care se vorbește de „resursa umană”. Două legi dezastruoase au dezintegrat o structură de forțe care avea, oricum, mari deficiențe. Despre situația reală a structurii de forțe și vulnerabilitățile acesteia pot să discut doar personal cu cei responsabili. Legea salarizării unitare(!) și legea pensiilor militare au produs pierderile pe care le-ar fi produs un război. Nu voi intra în detaliu, este suficient să menționez că din 2010 pensionarii militari au fost afectați de anatema pusă de către politicienii iresponsabili, nu s-a realizat nicio corecție pentru a îndrepta diferențele dintre pensionarii ieșiți la pensie în diferite perioade, deși au făcut același lucru, s-au creat falii și mai mari între generații, iar militarii activi au devenit anxioși din cauza lipsei de predictibilitate.

În condițiile acestor mari probleme privind Structura de forțe, multe voci orientează noi direcții de efort pentru„ pregătirea rezervei”. Un demers lăudabil, dacă nu ar fi la fel de demagogic și lipsit de conținut. Majorarea vârstei până la care poate fi menținut în activitate un soldat voluntar a dus la dispariția rezervei operaționale, întrucât nu se poate vorbi realist despre „speranța noastră, pensionarii militari!”. Cu tot respectul pentru patriotismul acestora, cu toată încrederea că sunt gata să moară pentru țară, așa cum am mai spus, eroii morți nu aduc victoria, sacrificiul nu poate înlocui oamenii bine pregătiți și apți de luptă.

Un alt mesaj de liniștire a populației vine dinspre CSAȚ, dar și dinspre MApN, care nu vor să neliniștească populația și evită organizarea de exerciții de mobilizare concrete și eficiente. Poate fi doar pentru a păstra calmul sau poate că le e frică de ce ar putea să constate după un exercițiu de mobilizare a unei brigăzi. În acest timp, participăm la cele mai ample exerciții organizate de către NATO și suntem parte a deciziilor care au dus la Noul Concept Strategic al NATO. Nu știu câți dintre liderii politici au înțeles cu adevărat ce presupune acest concept. A solicita prezență permanentă altor state în condițiile în care neglijezi total propria capacitate de apărare nu înseamnă credibilitate, este doar demagogie, doar un limbaj de lemn preluat de la consilieri, fără nicio implicare responsabilă.

Patriotarzi și demagogi, politicienii din toate partidele, inclusiv cei care se declară „suveraniști”, fug de răspundere, transmit mesaje contradictorii și fără niciun fundament real, nimeni nu are timp să se gândească la ce se întâmplă peste doi-trei ani într-un an cu alegeri pe toate nivelurile.

Dacă Biblia ne spune că la început a fost cuvântul, după un pelerinaj la Muntele Athos, Prim-ministrul ne îndrumă să nu folosim cuvântul, pentru că așa putem să atragem nenorocirea. Să vorbim despre pace, să dăm mai puțini bani pentru apărare, să nu ne mai intereseze dacă e bine sau nu cum este organizată și cum funcționează structura de forțe, să vindem pulberea, să anulăm achizițiile de armament, pentru că este an electoral. Nu contează că toate războaiele ne-au prins nepregătiți, este timp după! Sau chemăm pe alții să fie prezenți permanent, noi plecăm în Schengen!

[i] Pentru a corecta o eroare apărută și rostogolită în presa românească, Sir Patrick Sanders este șef al Statului Major General (CGS) , respectiv șeful British Army (funcție stabilită astfel din 1964), corespondent al forțelor terestre (dacă ne putem raporta în acest fel la forțele armate britanice!).

Este posibil ca în viitor să devină Șef al Statului Major al Apărării (CDS – Chief of Defence Staff), funcție deținută în acest moment de către amiralul Sir Tony Radakin. O eroare asemănătoare a mai fost făcută cu câțiva ani în urmă, atunci cu generalul Sir Nickolas Carter, care a ajuns în final CDS.

[ii] Nu cred că vreunul dintre ei își dorește război!