International

Războiul din Ucraina: Şeful NATO, Jens Stoltenberg, propus la Nobelul pentru Pace de un deputat norvegian

Un deputat norvegian a anunţat vineri că a propus candidatura şefului NATO, compatriotul său Jens Stoltenberg, la Premiul Nobel pentru Pace 2023, evidenţiind rolul său în faţa Rusiei în războiul din Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Stoltenberg merită premiul pentru rolul său exemplar în calitate de secretar general al NATO într-o perioadă dificilă pentru Alianţă: ofensiva brutală şi neprovocată împotriva unei ţări vecine paşnice”, a scris pe pagina sa de Facebook Christian Tybring-Gjedde, reprezentant al dreptei populiste anti-imigraţie în Parlament.

Fost premier laburist al Norvegiei, şeful NATO “a înţeles din primele momente gravitatea şi semnificaţia agresiunii ruse pentru toate ţările care îşi bazează guvernarea pe democraţie şi libertăţi”, a adăugat el.

Zeci de mii de persoane (parlamentari şi miniştri din toate ţările, foşti laureaţi, unii profesori universitari etc.) pot să înainteze o candidatură la Premiul Nobel pentru Pace.

Data-limită pentru depunerea candidaturilor este 31 ianuarie, dar apoi cei cinci membri ai Comitetului Nobel vor avea posibilitatea să completeze lista cu propriile propuneri la prima lor reuniune.

Anul trecut, Tybring-Gjedde a propus candidatura preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

În cele din urmă, premiul a fost obţinut de activistul belarus închis Ales Bialiaţki, al cărui proces tocmai s-a deschis la Minsk, ONG-ul rus Memorial, a cărui disoluţie a fost ordonată de justiţia rusă, şi Centrul Ucrainean pentru Libertăţi Civile, pe fundalul războiului.

În 2021, Tybring-Gjedde a înaintat candidatura preşedintelui american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace.

Lista cu candidaturile este în general ţinută secretă, însă cei care fac propunerile pot anunţa public identitatea celor pe care îi nominalizează.

Preşedintele Senatului din Pakistan a anunţat, de exemplu, că l-a nominalizat pe şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan pentru eforturile sale de pace “înaintea şi în timpul războiului dintre Rusia şi Ucraina”.

Premiul Nobel pentru Pace va fi acordat la începutul lunii octombrie.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

11 ore ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

11 ore ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

11 ore ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

11 ore ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

14 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More