Războiul Mondial Orient contra Occident a ajuns în Levant – opinie Ștefan Jicol

Dacă există undeva în lume un loc foarte important pentru istoria și religiile lumii, un loc unde atât neamurile Orientului cât și cele ale Occidentului vor să stăpânească, acesta nu poate fi decât Ierusalimul cu împrejurimile sale levantine. Acolo sunt locurile cele mai sfinte revendicate de marile religii, fie că vorbim de cea creștină, mahomedană sau mozaică, căci pe acolo au trecut Moise, Solomon, Hristos și Mahomed, acolo ca punct terminus s-au epuizat Cruciadele medievale papale, acolo pare că începe și se sfârșește totul, căci acolo pare a fi concentrată toată fala lumii. În conștiința publică universală se știe că cine deține Ierusalimul, cine stăpănește Levantul, acela este și stăpânul de moment al lumii. De aici vine și interesul imens, așa se pot explica pasiunile, tragediile si energiile inepuizabile pentru fiecare metru pătrat din acest teritoriu.

Probabil că nu mai este niciun secret pentru nimeni faptul că Orientul, constituit astăzi în jurul alianței politico-militare Rusia-China, încearcă prin toate mijloacele să slăbească și să răstoarne ordinea și dominația mondială a Occidentului, o supremație ce a fost exercitată fără întrerupere și fără a putea fi contestată în ultimii 500 de ani. Desigur că și Occidentul, în toată această ultimă jumătate de mileniu, a suferit modificări de formă și de reprezentare, de la Magellan, Cristofor Columb, Descartes, Voltaire sau de la constituționaliștii americani, până la sistemul instituțional contemporan acronimic, de tipul SUA, NATO, UE, ONU, OCDE sau  G7. Putem spune deci că marele conflict istoric dintre Orient și Occident nu este ceva nou, ci doar îmbracă astăzi forme noi, fie că ne uităm la războaiele comerciale interminabile, la cele biologice cu viruși de tip Covid-19, la cele energetice, informatice sau la cele militare din Afganistan, Ukraina, Niger, Caucazul de Sud, Taiwan, Siria și nu în ultimul rând din Israel.

Lupta de astăzi a Orientului împotriva Occidentului, care ar putea fi zugrăvită simplist ca un război mondial al marilor actori Rusia și China în contra Statelor Unite ale Americii, fiecare cu aliații lor, cu obiectivul declarat a schimba ordinea globală, cultura dominantă și țintele ideatice, tipul de organizare socială, instituțiile internaționale, traseele comerciale, precum și sistemul juridic sau bancar și al datoriilor suverane, este din ce în ce mai vizibilă. Practic, atât de puternic este acest conflict în zilele noastre încât nimic, nicăieri, nu poate să rămână neatins. Toate statele lumii, cu tot cu economiile și sistemele lor politice, sunt foarte afectate de starea de război mondial. Haosul acestui mare conflict stăpânește în acest moment lumea și este simțit de fiecare locuitor al planetei dintre cei opt miliarde.

Desigur că, având în vedere amploarea conflictului mondial, era imposibil ca tocmai zona Levantului să nu apară pe harta de război Orient-Occident, ca punct de o importanță strategică maximă, ținând cont de importanța și efectele mediatice internaționale, de investițiile fabuloase în armament și în organizații militare fanatice sau de marile tensiuni ancestrale de acolo.

Conflictul dintre Hamas și Israel început pe 7 octombrie printr-un atac surpriză, ca un programat factor declanșator al unui imens butoi cu pulbere, reprezintă doar un alt capitol dureros și complex din acest nou război mondial Orient-Occident și se adaugă la istoria tragică a Levantului. Urmărind evoluția atacului Hamas asupra Israelului și modul prin care au fost anihilate serviciile secrete sau trupele israeliene de graniță, este foarte puțin probabil ca gruparea Hamas să nu fi primit ajutor în intelligence și în tehnică de ultimă generație de la alianța orientală Rusia-China, posibil chiar și indirect prin aliatul lor regional Iran. Hamas, desi este aparent doar o grupare improvizată ce folosește tehnologii rudimentar-empirice, a reușit în mod uimitor să penetreze prin mai multe locuri una dintre cele mai apărate și mai sofisticate granite din lume, cea dintre Israel și Gaza, dotată cu milioane de senzori de ultimă generație, sisteme ultraperformante video, mitraliere automate comandate prin inteligență artificială și păzită de cea mai dotată și mai antrenată armată din lume.

Oricum, zona Levantului păstrează aproape intacte vechile relații de alianță și chiar taberele aflate în conflict după cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv din timpul Războiului Rece dintre URSS și Statele Unite, cu Moscova apărând și investind militar în zona de interes palestiniană, iraniană și arabă, implicit în grupările Hamas și Hezbolah, iar Washington ca protector absolut al statului Israel. Astfel, conflictul Hamas-Israel este de fapt o reactivare zonală a vechiului conflict URSS-SUA, actualizat în noul context de nou război mondial, Rusia-China versus Statele Unite.

Această dispută îndelungată și sângeroasă din Levant, din jurul Ierusalimului, are rădăcini adânci în conflicte istorice, identitare, teritoriale și religioase. De-a lungul ultimelor decade, însă, după ce alianța Rusia-China s-a conturat și și-a făcut publice intențiile de hegemonie mondială, mai exact după venirea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei în 1999 și a lui Xi Jinping la conducerea Partidului Comunist Chinez în 2012, tensiunile din zona palestiniano-israeliană au crescut și au sporit violențele, punându-și amprenta asupra vieților a milioane de oameni și alimentând neliniști regionale și globale.

Pentru a înțelege conflictul actual Hamas-Israel, este esențial să privim în urmă și să analizăm evoluția evenimentelor care l-au prefigurat. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, ca un act reparatoriu al societății internaționale pentru evrei după tragedia Holocaustului, dar și după numeroase conflicte teritoriale și naționale în Levant, s-au pus bazele formării statului Israel în anul 1948. Această nouă construcție s-a făcut cu sprijinul Occidentului, în special a Statelor Unite ale Americii, cu promisiunea întemeierii unui stat național pentru evrei legitimat printr-o rezoluție ONU. Așa s-a născut Israelul, ca model occidental avansat în Levant, ca unitate politico-militară sub protecția Statelor Unite, cu democrație și stat de drept, în mijlocul teritoriilor palestiniene și arabe.

Această realitate a cauzat imediat tensiuni în relația cu populația arabă majoritară din zonă, iar războaie ulterioare cu țările musulmane vecine, cum ar fi Egipt, Iordania și Siria, au exacerbat conflictele. În timpul Războiului de Șase Zile din 1967, Israelul a ocupat teritorii palestiniene importante, inclusiv Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Desigur că în spatele acestui război se aflau pe atunci adversarii mondiali URSS și SUA, aflați pe poziții ireductibile, fiecare sprijinind logistic și politic una dintre părți.

Ocupația israeliană a unor teritorii după Războiul de Șase Zile a generat și mai multă nemulțumire în rândul populației palestiniene și a dus la apariția mișcărilor de rezistență, cum ar fi Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP). În acest context, în anii ’80, a luat naștere și o organizație militantă numită Hamas, cu scopul declarat de a lupta împotriva ocupației israeliene și de a apăra drepturile palestinienilor.

Hamas, cunoscut și sub numele de “Mișcarea de Rezistență Islamică,” a fost fondată în 1987, în timpul primei Intifade, sau Revolte Palestiniene. Organizația s-a dezvoltat rapid și a căpătat atât susținerea din partea unui segment semnificativ al populației palestiniene din Fâșia Gaza și Cisiordania, cât și sprijinul Iranului, ca aliat al fostei URSS și mai târziu în zilele noastre din partea alianței Rusia-China.

Ideologic, Hamas este o organizație islamică cu o agendă politică și militant radicală. În statutul său fondator, de tip teocratic, Hamas se angajează să elibereze Palestina de sub dominația israeliană și să restabilească un stat islamic în locul Israelului. De-a lungul anilor, organizația a utilizat atât mijloace politice, cât și militare pentru a-și atinge obiectivele. Hamas a câștigat alegerile legislative din Palestina în 2006, obținând majoritatea în Consiliul Legislativ Palestinian, ceea ce a dus la o divizare politică profundă între Fâșia Gaza, controlată de Hamas, și Cisiordania, condusă de Fatah, o altă mișcare palestiniană mai moderată.

Utilizarea de către Hamas a tacticilor extreme, catalogate în manuale ca fiind teroriste, cum ar fi atacurile sinucigașe, rachetele și atentatele asupra civililor israelieni, a fost o sursă majoră de tensiuni și conflicte cu Israelul. Aceste acte de violență au fost întotdeauna condamnate de comunitatea internațională, care le-a catalogat adesea drept terorism. În același timp, Hamas a susținut că acțiunile sale au fost mereu un răspuns reciproc la ocupația și opresiunea israeliană sprijinită de Occident și că ele reprezintă o formă de rezistență legitimă împotriva a  ceea ce ei cred că este ca o agresiune împotriva poporului palestinian. Iar cum adevărul a fost si este mereu o chestiune subiectivă, interpretabil în funcție de interesele și cultura celor care îl analizează, chestiunea a rămas mereu un motiv de conflict.

Doar în ultimii 20 de ani, conflictul Hamas-Israel a generat multiple războaie și episoade de violență extremă, care au avut un impact profund asupra zonelor implicate și asupra relațiilor dintre Israel și Palestina.

• Războiul din 2008-2009 (Operațiunea Plumb Turnat): Acest război a izbucnit ca răspuns la lansarea de rachete asupra teritoriului israelian din Fâșia Gaza. Israelul a inițiat o operațiune militară în Fâșia Gaza, soldată cu pierderi semnificative de vieți omenești și distrugerea infrastructurii. Comunitatea internațională a făcut apel la încetarea imediată a ostilităților.
• Operațiunea Stâncă Solidă (2014): La fel ca în 2008, conflictul a fost declanșat de tirurile de rachete asupra Israelului. În această operațiune, s-au înregistrat pierderi umane masive și distrugeri considerabile în Fâșia Gaza. Conflictul a fost caracterizat de o serie de încălcări ale drepturilor omului, precum și de distrugerea unor școli și spitale.

Conflictul Hamas-Israel a avut consecințe devastatoare pentru ambele părți implicate, precum și pentru populația civilă neimplicată.

• Victime Civile: Numeroși civili nevinovați, inclusiv femei și copii, au fost victime ale violențelor. Imaginile tulburătoare ale copiilor răniți sau uciși în urma bombardamentelor au generat o reacție emoțională puternică la nivel global. Organizațiile pentru drepturile omului și agențiile umanitare au subliniat impactul profund al conflictului asupra vieților oamenilor obișnuiți și necesitatea protejării drepturilor civile în mijlocul ostilităților.
• Refugiați și Dislocări: Conflictul a dus la creșterea numărului de refugiați interni și externi. Mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele și să se refugieze în tabere temporare sau în zone mai sigure. Criza umanitară rezultată a necesitat o intervenție umanitară urgentă pentru a furniza adăpost, hrană și asistență medicală celor afectați.
• Tensiuni Regionale și Internaționale: Violenta confruntare dintre Israel și Hamas a generat tensiuni puternice nu doar în Orientul Mijlociu, ci și la nivel global. Aceste tensiuni s-au manifestat prin poziții politice divergente, declarații publice și intervenții diplomatice din partea unor state și organizații internaționale. În plus, au existat îndemnuri repetate pentru o intervenție mai activă a Consiliului de Securitate al ONU în rezolvarea conflictului.
• Impactul Economic: Conflictul a avut un impact devastator asupra economiilor ambelor părți implicate. Distrugerea infrastructurii, întreruperea activităților comerciale și presiunea asupra resurselor umane au dus la o scădere semnificativă a nivelului de trai și la o creștere a sărăciei în zonă. Reconstrucția post-conflict a devenit o prioritate urgentă, necesitând sprijin financiar și logistic din partea comunității internaționale.

În ciuda provocărilor și a complexității acestui conflict, care a devenit parte indispensabilă din marele război Orient-Occident contemporan, există încă destule eforturi susținute pentru a se ajunge cumva la o soluție pașnică și durabilă. Mai multe negocieri au avut loc de-a lungul anilor, încercând să creeze un cadru viabil pentru pace și coexistență și sunt motivate moral de istoricul dramatic al acestei zone de violență. Problemele au apărut mereu și s-au extins când niciuna dintre părți nu a acceptat negocieri. Propunerile pentru un stat palestinian independent alături de Israel au fost adesea aduse în fața comunității internaționale, însă orgoliile, interesele actorilor mondiali și dificultățile în găsirea unui consens asupra granițelor, securității și problemelor economice au împiedicat în mare măsură progresul. Mai mult, cu cât taberele războiului mondial Orient-Occident au ridicat nivelul de intoleranță, au blocat funcționarea Organizației Națiunilor  Unite și au tăiat relațiile diplomatice, problemele din jurul Ierusalimului au șanse din ce în ce mai mici de a-și găsi rezolvarea.

Pentru a atinge o pace durabilă în zona foarte sensibilă a Ierusalimului și în general a Levantului, este esențial ca părțile, cu sprijinul marilor actori globali, să facă concesii semnificative și să se angajeze într-un dialog constructiv. Ar fi nevoie de voință politică puternică, sprijin internațional nedisimulat constant atât din partea  Orientului cât si a Occidentului și asumarea responsabilității pentru acțiunile trecute și prezentul conflict. În plus, ar trebui să existe un angajament puternic unanim pentru respectarea valorilor supreme, pe latura drepturilor omului, inclusiv dreptul la autodeterminare, libertatea de mișcare și acces la resursele de bază.

Întrucât se caută totuși o soluție viabilă de pace, înțelegerea contextului istoric, social și politic al conflictului este esențială pentru a evita escaladarea ulterioară a violențelor și pentru a pune bazele unei păci durabile în regiune. Este nevoie de un efort colectiv susținut din partea liderilor mondiali, a organizațiilor internaționale și a societății civile pentru a asigura o viitor mai pașnic și mai prosper pentru oamenii din Orientul Mijlociu. Dar, atâta timp cât războiul mondial Orient-Occident funcționează la turație maximă și dacă mai multe condiționalități de pace zonală nu vor fi măcar în formă minimală conturate, zona Levantului rămâne doar una a suferințelor și a tragediilor nesfârșite.

Israel:

• Numărul estimat de militari activi: Aproximativ 170.000.
• Numărul estimat de tancuri: Aproximativ 2.760.
• Numărul estimat de avioane de luptă: Aproximativ 700.
• Numărul estimat de vase de război: Aproximativ 65.
• Numărul estimat de tunuri de artilerie: Aproximativ 3.720.

Hamas (Fâșia Gaza):

• Hamas nu are o forță militară oficială, dar se estimează că are sute de mii de combatanți și militanți în Fâșia Gaza. Aceștia nu dispun de tancuri sau avioane, dar au rachete și arme legate de operațiunile denumite teroriste.

Hezbollah (Liban):

• Numărul estimat de combatanți Hezbollah: Aproximativ 20.000-30.000.
• Nu deține tancuri sau avioane, dar are acces la rachete și rachete antiaeriene. Au și capacitatea de a opera pe uscat și în subteran.

Iordania:

• Numărul estimat de militari activi: Aproximativ 110.000.
• Numărul estimat de tancuri: Aproximativ 1.500.
• Numărul estimat de avioane de luptă: Aproximativ 250.
• Numărul estimat de vase de război: Aproximativ 20.
• Numărul estimat de tunuri de artilerie: Aproximativ 1.250.

Liban:

• Numărul estimat de militari activi: Aproximativ 72.000.
• Numărul estimat de tancuri: Aproximativ 370.
• Numărul estimat de avioane de luptă: Aproximativ 40.
• Numărul estimat de vase de război: Aproximativ 60.
• Numărul estimat de tunuri de artilerie: Aproximativ 370.

Egipt:

• Numărul estimat de militari activi: Aproximativ 440.000.
• Numărul estimat de tancuri: Aproximativ 4.295.
• Numărul estimat de avioane de luptă: Aproximativ 850.
• Numărul estimat de vase de război: Aproximativ 300.
• Numărul estimat de tunuri de artilerie: Aproximativ 3.000.

Siria:

• Numărul estimat de militari activi: Aproximativ 150.000.
• Numărul estimat de tancuri: Aproximativ 5.850.
• Numărul estimat de avioane de luptă: Aproximativ 300.
• Numărul estimat de vase de război: Aproximativ 50.
• Numărul estimat de tunuri de artilerie: Aproximativ 4.000.

Autor: Ștefan Jicol