Update articol:
CENTRAL EUROPEAN GAS CONGRESS

Răzvan Popescu: Proiectul de gaze de la  Caragele este privit în compania Romgaz ca un proiect prioritar

Proiectul de gaze de la  Caragele este privit în compania Romgaz ca un proiect prioritar, a declarat Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, la Central European Gas Congress care are loc zilele acestea la Sibiu.

Domnia sa a spus: “Structura Caragele este productivă din 2009. În 2019 a fost pusă în producție prima sondă de mare adâncime în cadrul proiectului Caragele și din anul 2021 este privit în compania Romgaz ca un proiect prioritar. Aici au fost alocate atât resurse umane, cât și resurse financiare în vederea dezvoltării lui.

În acest moment avem în plan forajul a șase sonde de mare adâncime, care vor releva potențialul geologic la nivelul acestui proiect și încă trei sonde contingente ce urmează a fi forate. Probabil forajul acestora va începe cel mai devreme chiar în ultimele luni ale anului 2023 – începutul anului viitor. Avem în plan acolo infrastructură de suprafață. Sunt 55 de kilometri de conducte de aducțiune, racorduri și colectoare de transport, două parcuri petroliere, mărirea capacitații de uscare Galbenu și stație de eliminare a fracțiilor grele tip LTS.

Aceasta este perspectiva proiectului Caragele. Sunt alocate sume până la finalul anului 2025 în bugetul de investiții al companiei, dar trebuie să ne reamintim că Romgaz, în această perioadă, a reușit să asigure securitatea în aprovizionare a furnizorului consumatorului casnic și al producătorilor de energie termică, dat fiind că acționăm sub Ordonanța 27 și ulterior Ordonanța 119, unde mai mult de 86% din producția Romgaz merge. Vorbim de securitatea în aprovizionare a consumatorului casnic și a producătorilor de energie termică”.

Răzvan Popescu a mai spus că dezvoltarea unor proiecte de infrastructură de gaze necesită o colaborare foarte bună cu autoritățile locale: “Sunt foarte importante colaborarea și comunicarea cu autoritățile. Noi trebuie să ne luăm toate aprobările pentru a putea construi, pentru a putea traversa terenul pe care dezvoltăm proiectul. Vă dați seama că, pentru o conductă de 55 de kilometri, putem să traversăm terenul la 60-70 de proprietari privați. Trebuie să negociem cu fiecare în parte. Trebuie să știm foarte clar care este perioada de exploatare a acestor conducte, cum putem avea acces la acele conducte pe perioada exploatării, în cazul necesității unor intervenții. La fel și cu sondele. La Caragele a fost puțin mai mai ușor, datorită faptului că această structură este mai izolată, dar odată cu dezvoltarea urbană în România, acest spațiu de manevră devine tot mai restrâns pentru o companie care vrea să dezvolte astfel de proiecte”.

BVB | Știri BVB

PREBET SA AIUD (PREB) (08/08/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) si raport auditor S1 2025

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (08/08/2025)

Buletin tranzactionare TTS iunie 2025: Lichiditate si capitalizare de piata

STK EMERGENT (STK) (08/08/2025)

VAN la data 31.07.2025

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/08/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03(04).09.2025