Energie

Răzvan Popescu, Romgaz, interviu pentru Bloomberg: România ar putea accelera forajele în apele de mare adâncime, în contextul creşterii preţului gazelor

România ar putea accelera primul său proiect de foraj în apele de mare adâncime din Marea Neagră, pe fondul crizei de gaze naturale în Europa, a declarat pentru Bloomberg un director de la Romgaz, unul dintre partenerii implicaţi în proiectul Neptun Deep.

Romgaz SA, care tocmai a preluat de la Exxon Mobil participaţia sa de 50% la proiectul Neptun Deep, susţine că este posibil ca operatorul proiectului, grupul petrolier OMV Petrom SA, să reevalueze dezvoltarea proiectului, odată cu creştere preţurilor la energie şi a costurilor de construcţie.

“Având în vedere ce se întâmplă în Uniunea Europeană, şi necesarul de a avea gaze mai devreme decât ne aşteptam, încercăm să analizăm diferite abordări. Analizăm diferiţi indicatori în contextul în care preţul gazelor a explodat”, a declarat directorul financiar de la Romgaz, Răzvan Popescu, într-un interviu pentru Bloomberg, citat de Agerpres.

Chiar dacă Petrom va avea ultimul cuvânt, în calitate de operator la proiectul Neptun Deep, partenerii analizează posibilitatea de a se baza mai mult pe infrastructura existentă din Marea Neagră şi să împartă proiectul în două şi chiar trei faze pentru a aduce, mai devreme, gazele pe piaţă, a spus Răzvan Popescu.

“Producţia la Neptun nu ar trebui să înceapă mai târziu de 2026. Aceasta este estimarea iniţială din planurile Exxon dar poate există o modalitate de a urgenta lucrurile pentru că ştim cât de necesar este să avem gaze europene”, a adăugat Răzvan Popescu.

Romgaz, care aşteaptă ultimele aprobări pentru a putea finaliza preluarea participaţiei deţinută de Exxon Mobil la Neptun Deep, are de gând să vândă obligaţiuni internaţionale pentru a finanţa proiectul, precizează Răzvan Popescu. Compania are în vedere obligaţiuni pe cinci şi şapte ani, cu o primă emisiune în valoare de 500 de milioane de euro, care ar putea fi lansată mijlocul lui 2023, urmată un an mai târziu de o emisiune similară, potrivit directorului financiar.

După adoptarea Legii offshore, Romgaz şi Petrom ar urma să ia o decizie finală de investiţii cu privire la proiectul Neptun Deep până la finele lui 2022.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

12 minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

27 de minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More