Burse/Investitii

Răzvan Popescu, Romgaz: Prima emisiune de obligațiuni internaționale, de 500 de milioane de euro, este programată la jumătatea lunii iulie; Listarea va fi duală, inclusiv la BVB

Programul de atragere de finanțare prin obligațiuni pornit de Romgaz este de până la 1,5 miliarde euro, poate chiar în trei tranșe, a spus, azi, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la un eveniment la Bursa de Valori București.

Prima tranșă, de 500 milioane de euro, este programată la jumătatea lunii iulie, banii urmând să meargă pentru proiectele Romgaz, inclusiv finanțarea Neptun Deep, de extragere a gazelor din Marea Neagră, potrivit lui Răzvan Popescu: “Vom avea o perioadă investițională de 3 ani, de aceea, vrem să avem flexibilitate și libertate de a accesa piața de capital. Fitch ne-a oferit rating și mi-a plăcut foarte mult că au înțeles că Neptun Deep este un proiect care va transforma landscape-ul, atât pentru Romgaz, cât și pentru România. (…)

Va fi o emisiune intenațională, dar probabil va fi o listare duală și pe Bursa de Valori București. Ne dorim acest lucru datorită interesului internațional pentru aceste bonduri. Prima tranșă va fi internațională, urmând să evaluăm pe parcurs dacă vom utiliza doar BVB pentru următoarele emisiuni. “

Domnia sa a menționat că Romgaz are în plan un proiect fotovoltaic, dar se uită și în piață dacă există oportunități pentru achiziții. De asemenea, compania are în vedere și CCS (captarea și stocarea carbonului).

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

48 de minute ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

51 de minute ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

56 de minute ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

o oră ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

o oră ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More