Afaceri

RBL: Am bifat toate condiţiile tehnice de la frontiere, a fost ridicat mecanismul de cooperare şi verificare. Ce ni se mai poate reproşa?

România este un factor de stabilitate în regiune şi poate sprijini dezvoltarea economică a Europei, prin ieşirea sa la Marea Neagră, afirmă luni reprezentanţii Romanian Business Leaders (RBL), în contextul în care mai sunt câteva zile până la votul pentru aderarea ţării noastre la Schengen.

Într-un comunicat remis AGERPRES, oamenii de afaceri trag atenţia că România nu poate să deconteze toate problemele politice interne ale unor state membre şi nici politicile poate ineficiente ale Uniunii Europene de stopare a imigrărilor ilegale.

“Suntem la câteva zile de votul pentru aderarea României la Schengen şi antreprenorii români citesc cu stupefacţie că Austria pare să se opună aderării noastre, în ciuda apropierii dintre cele două ţări. Ce ne uneşte cu Austria? Pare că multe lucruri, din moment ce: în jur de 370.000 de români vizitează în fiecare an Austria, cheltuind în jur de 250 de milioane de euro; schimburile economice dintre România şi Austria au fost în 2021 de 4,5 miliarde euro, din care export 1,7 miliarde şi import 2,8 miliarde; investiţiile austriece sunt pe locul 2 în România, cu aproximativ 5,3 miliarde de euro investiţii directe şi peste 8.000 de societăţi cu capital austriac. Şi atunci care e supărarea Austriei, de ce nu ne vrea în Schengen? Ni se spune că supărarea vine de la valul de migranţi care inundă Austria, în ciuda faptului că, potrivit raportului Comisiei Europene din octombrie 2022, aportul României la valul de imigranţi este zero, Serbia fiind poarta de intrare a imigranţilor, prin Ungaria spre Austria”, se spune în comunicatul RBL.

De asemenea, RBL afirmă că Austria a fost pentru România timp de sute de ani leagăn al civilizaţiei şi a sprijinit dezvoltarea acesteia în multe feluri. În acelaşi timp, România este un factor de stabilitate în regiune şi poate sprijini dezvoltarea economică a Europei, prin ieşirea sa la Marea Neagră.

Economia românească are nevoie de graniţe libere spre piaţa comună europeană. În pragul unei recesiuni majore globale, piedicile de la graniţa Europei vor sabota eforturile antreprenorilor români de a rezista, consideră RBL.

“Am bifat toate condiţiile tehnice de la frontiere, a fost ridicat mecanismul de cooperare şi verificare. Ce ni se mai poate reproşa? Că nu avem şapcă? România nu poate să deconteze toate problemele politice interne ale unor state membre şi nici politicile poate ineficiente ale UE de stopare a imigrărilor ilegale. România nu poate fi Acarul Păun al Europei”, a spus Dragoş Petrescu, preşedinte al Romanian Business Leaders.

Romanian Business Leaders (RBL) este vocea şi vehiculul de acţiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcţia unei Românii în care generaţiile viitoare să îşi dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o ţară mai bună pentru afacerile responsabile şi, în felul acesta, pentru toţi românii. Proiectele Fundaţiei se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea şi dezvoltarea societăţii: antreprenoriat, educaţie şi bună guvernare.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

3 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

3 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

3 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

4 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

4 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More