Categories: Fără categorie

Reacţii internaţionale la raportul ONU privind schimbările climatice

Lumea “nu mai poate amâna măsurile ambiţioase în domeniul schimbărilor climatice”, după publicarea constatărilor şocante ale experţilor în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a declarat luni şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, în timp ce vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a estimat că “nu este prea târziu pentru a opri tendinţa” încălzirii globale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Acest moment arată necesitatea ca liderii mondiali, sectorul privat şi indivizii să acţioneze împreună urgent şi să facă tot ce este necesar pentru a proteja planeta şi viitorul nostru în acest deceniu şi nu numai”, a declarat Antony Blinken într-un comunicat.

La rândul său, Frans Timmermans a declarat că raportul experţilor ONU în domeniul climei (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) demonstrează “urgenţa extremă de a acţiona acum”, estimând că “nu este prea târziu pentru a opri tendinţa” încălzirii globale.

“Nu este prea târziu pentru a opri tendinţa şi a preveni o spirală incontrolabilă a schimbărilor climatice, cu condiţia să acţionăm hotărâţi acum şi toţi împreună”, a insistat pe Twitter Frans Timmermans, responsabil cu Pactul verde european, amintind că Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26) din noiembrie “trebuie să fie momentul în care lumea va spune ‘destul'”.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă “o provocare uriaşă” care presupune ieşirea “într-un deceniu dintr-o civilizaţie bazată pe combustibili fosili”, a reacţionat şi ministrul francez pentru tranziţie ecologică, Barbara Pompili, după publicarea raportului IPCC.

În faţa ameninţării încălzirii globale, “linia este clară: aplicaţi în totalitate şi peste tot Acordul de la Paris. Atât pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, cât şi pentru a ne adapta la evenimente climatice din ce în ce mai extreme”, a afirmat Barbara Pompili într-un comunicat.

Raportul IPCC “reaminteşte pe bună dreptate, încă o dată, urgenţa reală de a lua toate măsurile necesare pentru a pune în aplicare pe deplin Acordul de la Paris, care este busola noastră pentru toţi – state, comunităţi, societatea civilă, companii, ONG-uri, pentru a limita încălzirea globală şi consecinţele acesteia”, a adăugat ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, cerând “tuturor statelor care nu au făcut-o încă să-şi crească” angajamentele climatice.

La rândul său, guvernul german a atras atenţia că “timpul se scurge” pentru “salvarea planetei” de ameninţarea încălzirii globale.

“Raportul IPCC prezentat astăzi ne aminteşte încă o dată că timpul se scurge pentru a salva planeta aşa cum o cunoaştem”, a declarat ministrul german al mediului, Svenja Schulze, într-un comunicat.

“Depinde de noi toţi să facem din anii 2020 un deceniu dedicat protecţiei climei”, a adăugat ea, solicitând menţinerea obiectivului de a limita încălzirea globală la “1,5 grade Celsius”, conform Acordului de la Paris, semnat în 2015.

Ministrul a recunoscut că “nu vom putea evita multe efecte ale schimbărilor climatice”, în timp ce raportul indică deja consecinţele ireversibile ale fenomenului.

“Am experimentat deja acest lucru în Germania”, a adăugat ea, referindu-se la inundaţiile devastatoare care au lovit ţara în iulie, provocând moartea a cel puţin 190 de persoane.

Germania are în vedere să-şi reducă reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 65% până în 2030 faţă de 1990, apoi cu 88% până în 2040, cu scopul de a atinge neutralitatea carbonului în 2045, cu cinci ani mai devreme decât era prevăzut.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

12 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

13 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

13 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

13 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

14 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More