International

Reacţii internaţionale: SUA susţin dreptul Israelului la autoapărare, Arabia Saudită condamnă loviturile israeliene în Iran

După loviturile aeriene israeliene de vineri noaptea împotriva Iranului, ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a reafirmat sâmbătă, într-o convorbire telefonică cu omologul său israelian Yoav Gallant, sprijinul Statelor Unite pentru Israel, transmite dpa, potrivit Agerpres.

“Secretarul Austin a reafirmat angajamentul de neclintit al Statelor Unite pentru securitatea şi dreptul la apărare ale Israelului”, arată un comunicat al Pentagonului. Şeful Departamentului Apărării a adăugat că Washingtonul este decis să apere personalul american, Israelul şi partenerii de Iran şi grupările teroriste susţinute de Teheran şi “să împiedice orice actor să exploateze tensiunile sau să extindă conflictul din regiune”. El a dorit de asemenea să obţină de la Gallant informaţii actualizate despre atacurile israeliene.

Arabia Saudită a condamnat în schimb atacurile israeliene asupra unor obiective militare din Iran, avertizând la rândul său în privinţa oricărei extinderi a conflictului în Orientul Mijlociu, unde Israelul se confruntă cu grupările Hamas din Gaza şi Hezbollah din Liban, susţinute de Iran, informează AFP.

“Regatul Arabiei Saudite condamnă” loviturile aeriene israeliene şi îşi reafirmă “poziţia fermă de respingere a escaladării conflictului în regiune”, care “ameninţă securitatea şi stabilitatea ţărilor şi popoarelor” din Orientul Mijlociu, a comunicat sâmbătă în reţeaua X ministerul de externe de la Riyadh.

Premierul britanic Keir Starmer, citat de Reuters, a avertizat sâmbătă că Iranul nu ar trebui să răspundă la atacurile israeliene; el a cerut tuturor părţilor să manifeste reţinere.

Israelul a lovit vineri noaptea cu aviaţia obiective militare din Iran, ca reacţie la valul de rachete lansat la 1 octombrie de iranieni asupra teritoriului israelian.

Articole recente

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

2 ore ago

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

4 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

5 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

5 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More