Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzhttps://pixabay.com/
Decizia agenţiei Moody’s de a retrograda ratingul de credit al Statelor Unite de la ”Aaa” la ”Aa1”, pentru prima dată din 1917, a stârnit reacţii vehemente din partea economiştilor, politicienilor şi analiştilor de pe Wall Street. În timp ce unii văd în acest gest o consecinţă logică a exploziei datoriei publice şi a polarizării politice, alţii acuză agenţia de motivaţii politice şi minimalizează efectul imediat asupra pieţelor, relatează Reuters, potrivit News.ro.
În tabăra conservatoare, Stephen Moore, fost consilier economic al lui Trump, a respins dur decizia: ”Scandaloasă. Moody’s a devenit un braţ politic al Partidului Democrat. Dacă un bond garantat de SUA nu e activ de top, atunci ce este?”
Carol Schleif de la BMO Private Wealth a remarcat că decizia nu este şocantă, Moody’s fiind ultima dintre cele trei mari agenţii care a coborât ratingul SUA: ”Poate da un semnal de prudenţă investitorilor, dar este mai degrabă simbolică.”
Lawrence Gillum de la LPL Financial a subliniat că ”până când piaţa nu reacţionează mai agresiv – prin creşteri de randamente – e puţin probabil ca Washingtonul să ia în serios acest downgrade.”
James Humphries, de la Mindset Wealth Management, a atras însă atenţia asupra riscurilor pe termen lung: ”Costurile anuale cu dobânda ar putea depăşi 1 trilion de dolari în următorii ani, depăşind cheltuielile cu apărarea şi Medicare. Nu e o criză de lichiditate, dar dinamica fiscală devine greu de ignorat.”
Profesorul Darrell Duffie de la Stanford a afirmat că ”mesajul a fost deja recepţionat: SUA au o datorie prea mare. Dar nu e clar dacă Congresul va reacţiona.”
Christopher Hodge, de la Natixis, crede că piaţa va impune într-un final disciplina fiscală, ”dar, pentru moment, cererea pentru titlurile americane rămâne robustă.”
În acelaşi timp, Talley Leger, strateg la Wealth Consulting Group, priveşte optimist situaţia: ”Downgrade-ul e întârziat. Eu l-aş folosi ca indicator contrar, e un moment bun pentru a cumpăra active în dolari.”
Retrogradarea vine la doar câteva ore după ce un proiect major de lege fiscală susţinut de preşedintele Donald Trump a fost blocat în Congres de propriii săi colegi republicani. Lipsa unui consens pe tema reducerilor de cheltuieli a alimentat temerile Moody’s privind incapacitatea guvernului american de a gestiona deficitul bugetar.
Tom Di Galoma, de la Mischler Financial, a catalogat decizia Moody’s ca ”foarte surprinzătoare”, în timp ce Jay Hatfield, de la Infrastructure Capital Advisors, avertizează că ”pieţele sunt foarte vulnerabile în acest moment şi putem vedea o reacţie negativă semnificativă.”
Efectele imediate pe pieţele financiare ale deciziei Moody’s par a fi limitate, dar retrogradarea reprezintă o nouă etapă în deteriorarea încrederii în soliditatea fiscală a SUA. Toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, Moody’s, Fitch şi S&P, au acum o viziune comună: Statele Unite trebuie să-şi revizuiască modelul de cheltuieli şi venituri dacă vor să evite costuri tot mai mari ale împrumuturilor în viitor.
Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…
Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…
Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
This website uses cookies.
Read More