Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Londra semnează duminică, în Noua Zeelandă, aderarea la Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP), cel mai important acord comercial al său de după Brexit, dar relativizat de economişti, notează AFP, potrivit Agerpres.
Regatul Unit devine, astfel, prima ţară din Europa care a aderat la CPTPP, care va număra de acum 12 ţări, cu un PIB de 14.000 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului britanic al Comerţului.
Blocul reuneşte 500 de milioane de locuitori şi 15% din PIB-ul mondial împreună cu Regatul Unit.
Aderarea semnată, guvernul britanic va trebui să o ratifice, ceea ce va presupune o etapă parlamentară, în timp ce celelalte ţări aderente îşi vor continua propriul proces legislativ, potrivit comunicatului.
Citată într-un comunicat înainte de semnare, ministrul comerţului, Kemi Badenoch, a subliniat “miliardele de lire sterline în schimburi suplimentare” pentru companiile britanice.
Când a anunţat la sfârşitul lui martie acordul de aderare la CPTPP, guvernul britanic a subliniat faptul că, în viitor, contribuţia la economia britanică va ajunge la 1,8 miliarde de lire sterline (2,45 miliarde de euro).
Într-un document publicat în iunie 2021, executivul a estimat veniturile la 0,08% din produsul intern brut (PIB).
De la ieşirea din UE şi de pe piaţa unică europeană la 1 ianuarie 2021, Regatul Unit caută să încheie acorduri comerciale pentru a-şi stimula comerţul internaţional.
Londra a încheiat în special tratate comerciale cu UE şi alte state europene, dar şi cu ţări mai îndepărtate precum Australia, Noua Zeelandă sau Singapore. Discuţii sunt în desfăşurare cu India sau Canada.
În schimb, acordul mult dorit cu Statele Unite se lasă aşteptat.
Semnat printre altele de Noua Zeelandă, Australia, Canada şi Japonia, CPTPP este cel mai important pact de liber schimb din regiune.
China a aplicat în 2021, dar mai multe ţări văd această solicitare cu un ochi rău.
Fostul preşedinte Donald Trump a anunţat pe 23 ianuarie 2017 retragerea SUA din acest acord, la care ţara sa a fost iniţial parte, chiar înaintea intrării sale în vigoare, în decembrie 2018.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…
Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…
Denumit K2 Think, sistemul pretinde că oferă performanțe comparabile cu modelele de raționament de vârf…
Atacurile militare israeliene care au vizat astăzi Doha subliniază campania militară în continuă expansiune a…
Adjunctul secretarului de presă al Casei Albe, Anna Kelly, a declarat pentru Al Jazeera că…
Israelul a lansat marți un atac asupra conducerii Hamas în Qatar, extinzându-și acțiunile militare care…
This website uses cookies.
Read More