Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCu ocazia reuniunii de la Oslo a reprezentanţilor celor zece state din Forţa Expediţionară Comună (Joint Expeditionary Force, JEF), Store a afirmat că “avem nevoie de o încetare a focului necondiţionată, care trebuie mai întâi monitorizată şi respectată, înainte de a se putea trece la negocieri privind marile întrebări pentru a se ajunge la o pace durabilă”.
Ţările din JEF au comunicat telefonic joi seara cu Trump şi separat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Prim-ministrul Norvegiei a susţinut că cererea de armistiţiu “a fost acceptată şi înţeleasă, la fel ca şi necesitatea de a se face presiuni asupra Rusiei ca să respecte acest armistiţiu”. El a adăugat că “dacă (armistiţiul) nu este respectat, trebuie impuse sancţiuni”.
Trump şi-a prezentat propunerea joi, iar Zelenski s-a declarat deschis “oricărui format de negocieri” cu Rusia.
Preşedintele SUA a avertizat pe platforma sa online Truth Social că atât Rusia, cât şi Ucraina vor trebui “să dea socoteală” dacă nu respectă armistiţiul, iar în acest caz americanii şi partenerii lor vor recurge la sancţiuni.
Store a explicat că “este vorba de o abordare concertată, adoptată în prezent de Statele Unite, de europeni şi de Ucraina”.
Din JEF, parteneriat militar multinaţional condus de Regatul Unit, fac parte Olanda, Danemarca, Islanda, cele trei state scandinave – Suedia, Norvegia şi Finlanda, alături de fostele republici sovietice baltice, acum independente şi membre ale NATO şi ale Uniunii Europene – Estonia, Letonia şi Lituania.
Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…
Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…
Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…
Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…
This website uses cookies.
Read More