International

Regatul Unit trimite Ucrainei 200 de rachete antiaeriene

Regatul Unit a anunţat vineri că va oferi Ucrainei circa 200 de rachete antiaeriene ASRAAM, după atacul masiv cu rachete şi drone efectuat de Rusia în cursul dimineţii asupra unor ţinte în diferite zone ale teritoriului ucrainean, şi le-a cerut aliaţilor să-şi sporească eforturile pentru a susţine militar Kievul, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin “testează apărarea ucraineană şi determinarea Occidentului (…), iar furnizarea astăzi a unui ansamblu de apărare aeriană trimite un mesaj de necontestat potrivit căruia, în faţa barbariei ruse, Regatul Unit rămâne absolut hotărât să susţină Ucraina”, a indicat într-un comunicat ministrul britanic al apărării, Grant Shapps.

Acesta a cerut “lumii libere să se unească şi să-şi sporească eforturile pentru a da Ucrainei ce are nevoie pentru a câştiga” războiul cu Rusia.

Rachetele ASRAAM sunt rachete aer-sol, lansate din avioane de luptă precum Eurofighter Typhoon sau F-35, avioane care nu sunt în dotarea armatei ucrainene, dar rachetele de acest tip care vor fi oferite Kievului au fost adaptate pentru a fi lansate de sisteme antiaeriene de la sol deja furnizate armatei ucrainene.

Rusia a efectuat vineri dimineaţă un atac de anvergură cu drone şi rachete asupra unor ţinte ucrainene din zona capitalei Kiev şi a oraşelor, Liov (vest), Odesa (sud), Dnipro (centru), Zaporojie (sud) şi Harkov (nord-est), căutând să lovească, potrivit Moscovei, instalaţii ale complexului militar-industrial ucrainean, aerodromuri militare, depozite de muniţii şi amplasamente ale trupelor ucrainene şi ale mercenarilor străini.

Ucraina susţine că a doborât 114 dintr-un total de 158 de rachete şi drone lansate de Rusia în acest atac, care a ucis cel puţin 26 persoane şi a rănit alte 120.

Acest ultim atac aerian rusesc încheie un an dificil pentru Ucraina, marcat de eşecul contraofensivei sale din vară şi de revenirea în ofensivă a trupelor ruse, care au revendicat săptămâna aceasta cucerirea oraşului Mariinka din estul Ucrainei

Între timp, Rusia a susţinut la rândul ei că a doborât vineri după-amiază deasupra regiunii Belgorod învecinate cu Ucraina trei rachete tactice HARM lansate de armata ucraineană ca represalii după raidul aerian din cursul dimineţii. Rachetele HARM, furnizate Ucrainei de SUA, sunt folosite pentru distrugerea radarelor şi a sistemelor de apărare antiaeriană.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

37 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

44 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

47 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

50 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

o oră ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More