Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBoris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson a salutat joi drept un ”moment incredibil” ieşirea Regatului Unit de pe piaţa unică europeană, dând asigurări că ţara sa va fi ”deschisă, generoasă şi orientată spre exterior”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
”Este un moment incredibil. Avem libertatea în mâinile noastre şi depinde de noi să profităm la maximum”, a spus Boris Johnson în discursul rostit cu prilejul Anului Nou.
Regatul Unit iese joi noapte de pe orbita Uniunii Europene, întorcând spatele unei relaţii tumultoase de 48 de ani cu proiectul european şi păşind în viitorul nesigur al Brexit-ului care va influenţa destinele poporului britanic generaţii la rând de acum încolo, scrie Reuters într-un comentariu.
Practic, Brexit-ul se produce la miezul nopţii la Bruxelles, la ora locală (şi GMT) 23:00 la Londra, acesta fiind momentul în care Regatul Unit încheie de facto perioada de tranziţie care a continuat după ce Londra a părăsit în mod oficial blocul comunitar la 31 ianuarie.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
This website uses cookies.
Read More