Regiunea București-Ilfov, locul 215 din 238 regiuni UE la riscul de sărăcie sau excluziune socială

de Dan Pălăngean

Regiunea București – Ilfov figurează de-abia pe locul 215 din 238 de regiuni ale UE în ceea ce privește riscul de sărăcie sau excluziune socială, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un  nivel de doar 12,3% persoane aflate în această situație, stăm foarte bine în topul european de profil, în care regăsim (nota bene) trei regiuni din România dar și trei regiuni din Italia.

Lider detașat în acest nedorit clasament este departamentul francez de peste mări Guyane, cu o rată de 60,3%, măsurată în anul 2023. Pe locul doi apare regiunea din vârful cizmei italiene, Calabria (48,6%) iar podiumul este completat, surprinzător, de regiunea Sud-Est, adică cele șapte județe apropiate de Capitală, cu 45,3%.

Regiunea Sud-Vest Oltenia (40,5%) și cea de Nord-Est (38,7%) prind la limită topul 10 al sărăciei europene dar stau mai bine decât două regiuni italiene, Campania (44,4%) și Sicilia (41,4%), enclava spaniolă Ceuta din Africa de Nord (41,8%) și insula Reunion din Oceanul Indian, teritoriu francez (40,8%).

Interesant, două regiuni imediat la sud de Dunăre, Severozapaden (adică nord-vestul țării, la granița cu România), cu 37% și Severen tsentralen (nord-centru), cu 38,2%, încadrează regiunea spaniolă Andaluzia (37,5%) și, marea surpriză, regiunea capitalei belgiene Bruxelles (37,6%), unde situația pare a fi exact opusul celei de la noi.

Mai precis, noi avem Bucureștiul pe post de insulă de bunăstare într-o mare de sărăcie, în timp în Belgia este pe dos, șansele de a fi inclus în categoria persoanelor sub risc de sărăcie sau excluziune socială fiind relativ însemnate. Desigur, indicatorii utilizați sunt relevanți în context național și trebuie ținut cont de nivelul mediu de dezvoltare al țării dar datele ar trebui să dea de gândit.

De reținut, încadrarea în risc de sărăcie și excluziune socială nu depinde numai de nivelul de venit dar reflectă lipsa șomajul, intensitatea scăzută a muncii, statutul de muncă și o serie de caracteristici socio-economice care includ privarea materială, măsurată în funcție de 13 criterii, șase individuale și șapte legate de situația din gospodărie.