Politica

Reglementări privind noua structură a Guvernului și ministerelor – se înfiinţează Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, Autoritatea pentru Digitalizarea României va trece în subordinea Ministerului Digitalizării

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi,  Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, act normativ ce reglementează noua structură a Guvernului și a ministerelor.

Ordonanța de Urgență este promovată ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr.31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1285 din 23 decembrie 2020.

Potrivit actului normativ, atribuțiile viceprim-miniștrilor vor fi stabilite prin decizie a prim-ministrului, iar cheltuielile necesare desfășurării activității se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

De asemenea, se înființează următoarele ministere:

  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – prin reorganizarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;
  • Ministerul Energiei – prin preluarea activităţilor şi a structurilor specializate din domeniul energiei de la Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin reorganizarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor;
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – prin reorganizarea Ministerului Fondurilor Europene;
  • Ministerul Educației – prin reorganizarea Ministerului Educației și Cercetării;
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – prin preluarea activității și structurilor specializate din domeniul cercetării și inovării de la Ministerul Educației și Cercetării, respectiv din domeniul comunicațiilor de la Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei  îşi schimbă denumirea în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei 

Ministerul Finanțelor Publice își schimbă denumirea în Ministerul Finanțelor.

Totodată, se înfiinţează Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Organizarea şi funcţionarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Autoritatea pentru Digitalizarea României va trece în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, miniştrii propun Guvernului măsuri de reorganizare a autorităţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului sau ministerelor, după caz, inclusiv proiectele de acte normative corespunzătoare acestora.

Potrivit aceluiași act normativ, se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2020, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire, protocoale care de încheie în termen de 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat şi în bugetul ordonatorilor principali de credite, finanţarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componenţei Guvernului.

 

 

 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

7 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

8 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

8 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More