Categories: Fără categorie

Regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start, publicat în Monitorul Oficial; Urmează semnarea convențiilor cu băncile

Regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start a fost publicat în Monitorul Oficial.

Plafonul de garantare total alocat celor două programe în 2022 este de 500 milioane lei.

Fondul Român de Contragarantare a conceput cele două programe și a gândit două produse de garantare speciale destinate studenților, respectiv tinerilor care își întemeiază o familie.

În colaborare cu Ministerul Familiei, FRC a contribuit activ la etapa de amenajare administrativă a acestora, astfel încât, în acest moment, s-a intrat în faza finală în vederea operaționalizării lor, potrivit FRC.

O serie de convenții se vor semna între parteneri în perioada următoare, cele mai importante fiind cele cu instituțiile de credit interesate să deruleze StudentInvest și /sau FamilyStart.

Asociația Română a Băncilor este interlocutorul FRC în demersul de diseminare a informațiilor tehnice privind finanțările pentru tineri și, conform normelor recent publicate, băncile au la dispoziție 15 zile calendaristice să se înscrie în programe, mai arată FRC.

Pentru implementarea propriu-zisă, departamentul IT&C al FRC a dezvoltat aplicații personalizate pentru fiecare program cu scopul de a lucra eficient, în beneficiul tinerilor interesați să acceseze aceste finanțări.

Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate. Sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.

View Comments

  • BUNA ZIUA. Referitor la programul guvernamental de creditare "StudentInvest" şi "FamilyStart", stiti cumva cu ce banci s-a semnat conventia de creditare ?

Articole recente

ANRE a transmis spre decontare, în conformitate cu OUG 27/2022, o sumă de peste 7,3 miliarde lei

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a verificat şi transmis spre decontare, în…

23 de minute ago

Răzvan Nicolescu, despre “taxa pe soare”: Nu există o obligaţie impusă de la Bruxelles pentru a se introduce vreo taxă pentru cei care produc energie regenerabilă

O Directivă europeană nu înseamnă să traduci un text aprobat de Parlamentul European şi de…

54 de minute ago

Germania şi Franţa susţin aderarea României, Croaţiei şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi,…

60 de minute ago

Austria va vota în JAI împotriva aderării României şi a Bulgariei, reafirmă ministrul de interne Gerhard Karner

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a anunţat joi dimineaţă că va vota împotriva aderării…

o oră ago

Opinie: Perioadele economice marcate de turbulențe generează riscuri operaționale nedorite. Cum pot companiile să prevină frauda în contextul inflaționist actual?

Articol de opinie de Burcin Atakan, Partener Consultanță Financiară, Deloitte România În prezent, lumea se…

o oră ago