Justitie

Remus Truică a fost ridicat de poliţişti, pentru a fi încarcerat, Prințul Paul a fugit din România și va fi dat în urmărire internațională

Prințul Paul, condamnat în Dosarul Băneasa, a fugit din România și va fi dat în urmărire internațională.

Unele surse susţin că Prințul Paul ar fi în Italia, altele spun că ar fi în Portugalia.

“Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obținere a mandatului european de arestare și implicit a urmăririi internaționale”, a transmis Poliţia.

Omul de afaceri Remus Truică a fost ridicat de poliţişti, joi, de la locuinţa sa din Snagov, pentru a fi încarcerat, după ce a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

“La data de 17 decembrie, poliţiştii Staţiunii Snagov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17.12.2020, de către Curtea de Apel Braşov, pe numele unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, condamnat la 7 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

 

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More