International

Renault şi Nissan sunt aproape de a anunţa rezultatul discuţiilor privind viitorul alianţei (Les Echos)

Renault şi Nissan ar putea anunţa în următoarele zile rezultatul discuţiilor privind viitorul alianţei lor, a anunţat joi publicaţia franceză Les Echos, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cei doi producători auto ar putea face un anunţ în 7 decembrie, deşi până acum nu s-a semnat nimic, a informat publicaţia franceză.

Joi, directorul general al Nissan, Makoto Uchida, a afirmat că este “extrem de încrezător” că producătorul auto nipon şi-ar putea întări parteneriatul cu Renault, dar a refuzat să comenteze în legătură cu probabilitatea ca firmele să anunţe luna aceasta o alianţă restructurată.

“Renault are o direcţie pe care trebuie să ia. Nissan are o direcţie pe care trebuie să ia. Şi, în acest context, discuţiile noastre se concentrează pe zonele unde putem face fiecare companie mai puternică. Acesta este centrul discuţiilor pe care aştept cu nerăbdare să le continuăm”, a declarat Uchida pentru Reuters.

“Zona centrală a discuţiilor o reprezintă modul în care putem spori competitivitatea”, a explicat şeful Nissan, stând în faţa modelului electric Ariya.

Uchida se aşteaptă ca vânzările auto globale în 2023 să fie din nou sub nivelul din 2019, din cauza riscurilor legate de recesiune, a preţului ridicat record al automobilelor şi al perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%.

Luna aceasta, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. De asemenea, Renault intenţionează anul viitor să listeze divizia specializată pe producţia de vehicule electrice.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

4 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

4 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

5 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

5 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More