Auto

Renault şi Nissan susţin că sunt în grafic pentru finalizarea unui acord, în pofida întârzierilor

Renault SA şi Nissan Motor Corp încearcă să-i reasigure pe investitori că sunt aproape de un acord final pentru reechilibrarea alianţei lor de două decenii, în condiţiile în care discuţiile durează mai mult decât se estima, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Companiile lucrează strâns împreună şi se aşteaptă să finalizeze planurile în următoarele săptămâni, a afirmat directorul general al Renault, Luca de Meo, în marja unui eveniment desfăşurat luni seara la Paris.

“Lucrurile avansează şi nu va fi o problemă de luni de zile”, a declarat de Meo, adăugând că principalii şefi ai Renault, Nissan şi ai partenerului de alianţă Mitsubishi Corp au avut o întâlnire productivă săptămâna trecută în Japonia. “Lucrăm din greu, sunt activi împreună în multe proiecte”, a explicat şeful Renault.

Şi Ashwani Gupta, directorul operaţional al Nissan, a confirmat marţi că negocierile sunt constructive.

În februarie, Renault şi Nissan au convenit o restructurare profundă a alianţei lor, înfiinţată în 1999, care le va pune pe picior de egalitate, iar producătorul auto nipon va investi în noua divizie de vehicule electrice a grupului francez. Conform acordului, Renault îşi reduce participaţia la Nissan la 15%, de la aproximativ 43%, transferându-şi participaţia rămasă, de 28%, într-un trust francez, a informat Renault. Apoi Renault va transmite instrucţiuni mandatarului să vândă acele acţiuni, evaluate la aproximativ 4,1 miliarde de dolari, în condiţii rezonabile din punct de vedere comercial pentru grupul francez, în cadrul unui proces coordonat şi ordonat, a precizat Renault.

Conform acordului, care ar urma să fie finalizat până la mijlocul anului, Nissan va investi în divizia care va regrupa operaţiunile Renault din domeniul vehiculelor electrice, Ampere.

Dezechilibrele i-au supărat de mult timp pe directorii Nissan, care s-au plâns că Renault nu plăteşte o parte echitabilă din costurile pentru inovare şi dezvoltare.

Anul acesta, acţiunile Nissan au crescut cu 17%, fiind în grafic, cel puţin până acum, pentru a înregistra prima creştere anuală din ultimii opt ani.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

4 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More