Auto

Renault suspendă producţia la mai multe uzine, inclusiv în România, din cauza lipsei de cipuri

Constructorii auto Renault şi Stellantis au anunţat vineri că vor suspenda producţia de automobile la mai multe uzine din cauza deficitului mondial de semiconductori, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt de la Renault a precizat că, în cursul săptămânii viitoare, grupul va suspenda producţia la o uzină din Franţa şi alte două uzine din Maroc şi România, timp de câteva zile. Purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii cu privire la posibilul impact asupra producţiei.

Separat, Stellantis, grupul rezultat în urma fuziunii dintre constructorul francez PSA şi cel italian Fiat Chrysler, se confruntă şi el cu o problemă similară. Din cauza lipsei de cipuri, grupul a decis să suspende producţia la uzina de la Eisenach (Germania) unde sunt produse autoturismele marca Opel precum şi la uzina de la Zaragoza (Spania), unde sunt asamblate modelele Citroen şi Opel, a precizat un purtător de cuvânt.

Şi alţi mari constructori auto din întreaga lume, inclusiv Ford, Toyota Motor Corp şi Volkswagen, se confruntă cu un deficit de cipuri care sunt utilizate în diferite sisteme ale unui automobil, de la controlul navigaţiei şi până la sistemul de asistenţă a şoferului. În medie, un autoturism utilizează între 50 şi 150 de cipuri. Aceste cipuri sunt produse în Asia, în principal în Taiwan.

Pandemia de COVID-19 a dus la creşterea cererii de cipuri utilizate în echipamente electronice precum laptopuri şi telefoane astfel că producători se chinuie să facă faţă cererii. În plus, producătorii chinezi de cipuri sunt afectaţi şi de sancţiunile introduse de fosta administraţie Trump.

Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Articole recente

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

7 minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

21 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

54 de minute ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

57 de minute ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More