Update articol:

Renault va transfera participaţia deţinută la Avtovaz Institutului NAMI din Moscova (Interfax)

Renault va transfera participaţia deţinută la Avtovaz Institutului NAMI din Moscova (Interfax)
 - poza 1 Sursa foto: media.group.renault.com

Renault SA va transfera participaţia sa de 68% deţinută la producătorul auto rus Avtovaz AO către un institut de ştiinţe rusesc, pentru o sumă simbolică, de o rublă, a anunţat marţi agenţia rusă de presă Interfax, care citează o declaraţie a ministrului rus al Comerţului, Denis Manturov, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Renault va avea dreptul de a răscumpăra participaţia în următorii 5-6 ani, iar participaţia Renault în fabrica sa din Moscova va fi transferată autorităţilor locale, a informat oficialul rus.

Renault, producătorul auto occidental cel mai expus la piaţa rusă, a oprit luna trecută activitatea la uzina sa din apropiere de Moscova şi a anunţat că analizează opţiunile disponibile pentru pachetul majoritar de acţiuni la AvtoVaz. Grupul auto francez estima la finele anului trecut că valoarea operaţiunilor sale din Rusia, a doua mare piaţă a sa după cea din Franţa, se ridică la 2,2 miliarde de euro.

Manturov a anunţat că Renault a decis să transfere participaţia deţinută la Avtovaz Institutului NAMI din Moscova, deoarece nu are capacitatea de a-şi continua operaţiunile în Rusia.

Renault are dreptul de a răscumpăra participaţia în următorii 5-6 ani.

“Dar dacă în această perioadă vom face investiţii, atunci ele vor fi luate în calcul când vom discuta costul. Nu vor exista cadouri”, susţine ministrul rus al Comerţului.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare